Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Ceasul nou... de la Universitate

Autor: Adrian Vasilescu 20.01.2016

O vreme, după război, bucureştenii îşi fixau întâlnirile la Ceas, la Universitate. După ce însă Ceasul s-a stricat, şi n-a mai fost reparat, obiceiul s-a pierdut. Apoi, în 2006, la câteva zeci de metri de vechiul Ceas a apărut altul, ce număra zilele până la întâlnirea ţării noastre cu Uniunea Europeană. S-a oprit la 1 ianuarie 2007. Acum, după nouă ani, un Ceas nou la Universitate… nu există. Dar avem nevoie de unul, care să ne amintească oră de oră că în România sunt în vigoare regulile Uniunii Europene.

Zilele trecute, într-o emisiune TV, am urmărit o dezbatere aprinsă legată de firmele cu capital românesc sau cu participări la capital, deschise în diferite pieţe din UE, cu deosebire dintre cele ce oferă avantaje fiscale. La un moment dat, venind vorba despre posibilităţi ca aceste firme să fie monitorizate, un cunoscut comentator, pe care de altfel îl apreciez, spunea la un moment dat că: 1) firmele în cauză au obligaţia să facă raportări la BNR; 2) mai departe, BNR are obligaţia să înştiinţeze Ministerul Finanţelor privind mişcările de capital şi tranzacţiile acestor firme. Uitând de libertatea mişcărilor capitalurilor în UE, alături de mişcarea persoanelor, a bunurilor economice şi a serviciilor. Iar negocierile cu UE, în această materie, au început din 2001, fiind însoţite de măsuri în spiritul libertăţii economice. Ajungându-se, în 2006, la liberalizarea fluxurilor de capital cu impact semnificativ asupra balanţei de plăţi.

E adevărat, rezidenţii au obligaţia de a raporta toate operaţiunile de natura balanţei de plăţi. Desigur, pe cele derulate prin instituţii de credit, completând un formular-tip. Dar nu vor raporta la Banca Naţională, ci la instituţia de credit care facilitează tranzacţiile. Mai departe, instituţiile de credit raportează la BNR – Direcţia Statistică. În scop exclusiv statistic! Fiindcă legea interzice folosirea acestor date în orice alt scop, cu excepţia solicitărilor instanţelor judecătoreşti sau ale instituţiilor de cercetare penală.

De reţinut că, în plan global, noi nu stăm tocmai rău în topul libertăţilor economice. Dacă bunăoară Trinidad şi Tobago ne-a luat-o înainte, nu are sens să fim nemulţumiţi de locul nostru în raport cu un stat format din două insule, lângă coasta nordică a Americii de Sud, în Marea Caraibelor.

Probabil că această mică republică, al cărei principal eveniment este carnavalul, ce se organizează anual atrăgând turişti din toată lumea, a deschis mai larg decât noi ferestrele prin care să intre aerul şi soarele pieţei libere. Trinidad şi Tobago e înaintea noastră, dar noi suntem pe lângă Franţa şi înaintea Poloniei, Greciei, Italiei şi Bulgariei.

Repet, locul nostru în acest top nu este deloc rău. Chiar ne onorează. Mai cu seamă că, în 2004, primul nostru an în NATO, eram cu mult în urma vecinelor noastre: Cehia,  Ungaria,  Slovacia,  Polonia, Bulgaria. Acum suntem deasupra lor. Iar analizele sunt riguroase. Corelarea datelor şi comentarea lor se sprijină pe teorii economice avansate. Mai mult, sunt calculate medii ale unor rate ponderate, fapt ce ajuta la evidenţierea unor progrese făcute în anii din urmă. Într-o cursă cu zece culoare de alergare, între care libertatea comercială, libertatea de a investi, libertatea muncii, libertatea financiară, libertatea de afaceri, libertatea fiscală – nu suntem pe primele zece locuri, cu Elveţia, Canada, Statele Unite; nici în primele douăzeci, cu Marea Britanie, Olanda sau Japonia şi nici în primele treizeci, cu Germania sau  Cipru. Suntem pe linia mediană. Mai avem de urcat, desigur, dar să nu uităm că societatea noastră înţelege greu – şi poate că încă nu a înţeles bine – că o economie puternică şi sănătoasă nu poate fi întemeiată decât pe un sistem de pieţe libere, de mărfuri, de servicii, de bani.

Şi pe un set de libertăţi, conjugat cu un set de reglementări avansate, care să patroneze mediul de afaceri, piaţa muncii, sistemele de interese, de promovare şi de remunerare.