Inginerii români stau de două ori mai bine decât managerii la competitivitate

Autor: Mihaela Pascari 20.01.2016
Specialiştii români care au poziţii tehnice ocupă locul 30 în topul global al competitivităţii talentelor, iar managerii locali se află pe locul 57 într-un studiu efectuat pe 109 ţări.
 
România are un scor peste medie, situându-se pe locul 30 la nivel global, în cazul dezvoltării şi menţinerii persoanelor cu calificări medii pentru poziţii tehnice (adică specialişti/experţi), potrivit celui mai recent studiu Global Talent Com­peti­tiveness In­dex (GTCI), realizat de şcoala de afaceri franceză INSEAD împreună cu firma de recrutare Adecco şi cu Human Capital Leadership Institute din Singapore. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 109 ţări, iar România a avut un punctaj general care a poziţionat-o pe locul locul 52 din 109 ţări monitorizate în privinţa abilităţii de a dezvolta, reţine şi atrage candidaţi pe piaţa muncii.
 
„În cazul persoanelor cu res­ponsabilităţi de conducere, posesoare ale unor cunoştinţe şi abilităţi recunoscute la nivel global (global knowledge skills), România se situează pe locul 57“, se arată în studiu.