eMag: 60% din traficul pe net din România va veni de pe dispozitivele mobile în 2016

Autor: Oana Stupinean 22.01.2016

Anul acesta, traficul înregistrat de pe dispozitive mobile îl va depăşi pe cel de pe PC-uri în comerţul online local, ajungând la 60% din traficul total de net din România, potrivit datelor eMAG, cel mai mare magazin online de pe plan local. Creşterea accelerată a vizitelor de pe smartphone şi tabletă va continua şi în 2016, ajungând la peste 120 de milioane de vizite. Vârful de trafic va fi atins în perioada sărbătorilor de iarnă, când 60% din traficul pe net din România va veni de pe dispozitivele mobile.

În 2014 erau aproape 35 de milioane de vizite de pe dispozitivele mobile, iar în 2015 traficul din mobile a crescut accelerat, ajungând la peste 69 de milioane de vizite, dublu faţă de anul precedent. În ceea ce priveşte comerţul online, tot mai mulţi utilizatori preferă să cumpere de pe smartphone şi tabletă. „2015 este primul an în care vizitele de pe mobile le-au depăşit pe cele de pe laptop şi desktop şi avem toate motivele să ne aşteptăm şi anul acesta la o creştere. Acest lucru se va observa şi în comenzile de pe telefon şi tabletă, unde anticipăm că vom înregistra o creştere de cel puţin 30%”, a spus Bogdan Axinia, vicepreşedinte al eMAG.

În topul celor mai cumpărate categorii de produse se numără cele pentru copii (cu o pondere de 14,99%), electrocasnicele mici (8,51%) şi telefoanele mobile (8,04%), urmate de produsele pentru casă şi grădină, beauty şi electrocasnice mari. Aproximativ 78% dintre vizitele înregistrate pe site-ul eMAG au venit de pe smartphone-uri cu sisteme de operare Android, urmate de iOS (19,6%).

În cazul tabletelor, topul este condus de iPad-uri (63,4%). În ceea ce priveşte comenzile, ierarhia se păstrează: 74,9% dintre acestea au venit de pe telefoane cu sisteme de operare Android şi 66,1% de pe tablete iOS. În oferta eMAG sunt acum peste 500.000 de produse listate, de la IT, telefoane mobile, electronice, electrocasnice, articole pentru copii, casă, grădină, maşină şi sport.