Opinie Valentin Tuca. „La reînnoirea RCA la 1 ianuarie, am plătit cu 30% mai mult pentru poliţă, deşi nu am avut daune anul trecut. Cine are dreptate în dispută privind RCA: asiguraţii sau asiguratorii?”

Autor: Valentin Tucă 25.01.2016
Probabil că atât cât s-a discutat despre RCA în ultimele săptămâni, nu s-a discutat despre asigurări în general din 1990 încoace.  Discuţiile mai ample pe teme de asigurări au apărut doar atunci când ne-am confruntat cu inundaţii, când s-a mai întâmplat câte un incendiu important sau în urmă cu câţiva ani, când se vehiculau informaţii despre iminentă unui cutremur.
 
Într-adevăr, subiectul asigurării apare înlegatura cu producerea unui eveniment nedorit, respectiv cu pierderile cauzate de acesta. Plecând de la asta, nu cumva mai sănătos ar fi să discutăm despre riscuri decât despre asigurări ? Spre exemplu, de ce să aşteptăm producerea unui cutremur că să constatm cât de mic este procentul locuinţelor asigurate corespunzător pentru un astfel de eveniment ? Când spun corespunzător, înţeleg a avea o asigurare prin care să-ţi poţi reface casă şi bunurile pe care le-ai pierdut la cutremur, pentru că simplă asigurare obligatorie pentru locuinţe este foarte departe de a-ţi oferi un astfel de ajutor. Ba mai mult decât atât, este de fapt un surogat care le da oamenilor sentimental că sunt asiguraţi pentru astfel de catastrofe, dar în cazul nedorit al producerii evenimentului vor constată contrariul. Şi atunci iar tirul opiniei publice va fi pe ASF şi pe asigurători, iar mass-meda va face din nou  din  asigurări un subiect cap-de-afiş.
 
Dar să revenim la subiectul zilei - asigurarea RCA. Nu e deloc rău să dezbatem acest subiect în diverse medii şi talk-show-uri şi să scriem despre el în toate ziarele, pentru că astfel îl vom şi înţelege mai bine. Preferabil este însă să vorbim în cunoştinţă de cauza, astfel încât să putem trage concluzii corecte şi să putem adopta soluţiile cele mai realiste. Acest tip de asigurare are un rol foarte important pentu că protejează victimele inocente ale unui accident, care trebuiesc compensate de pierderile suferite că urmare a greşelilor săvârşite de cei vinovaţi care au produs accidentele respective. Pe de altă parte, fiind o asigurare obligatorie care este legată de mijloacele de trasport, preţul sau impacteaza direct întreagă societate, creşterile sale reflectându-se practic în preţul tuturor mărfurilor, care într-un fel sau altul au o componentă de cost de trasport, ne mai vorbind de costul trasportului de persone.  Semnificativ este şi faptul că aproape jumătate din  volumul total al pieţei noastre de asigurări generale (non-viaţă) este generat de primele plătite pentru RCA, de către deţinătorii de autovehicule, primii care au de suferit deci din eventualele majorări ale tarifelor.  Prin urmare reacţia lor de nemulţumire este total îndreptăţită şi că proprietar de autoturism simpatizez întru-totul cu această nemulţumire, mai ales în condiţiile în care la reannoirea de la 1 ianuarie am plătit cu 30% mai mult  deact anul trecut, în condiţiile în care nu am beneficiat de nici un fel de despăgubire în 2015. Deci asiguraţii RCA au dreptatea lor şi e firesc să reacţioneze în condiţiile în care la modul cel mai simplist lucruriel aşa stau: de ce să plătesc mai mult dacă nu am făcut nimic rău ?
 
Dacă ne uităm atent însă, asigurătorii au şi ei dreptatea lor, în special în condiţiile în care asigurarea RCA nu este un tip de asigurare care este profitabil, fiind recunoscut de altfel faptul că la 100 de EUR prime de asigurare pentru RCA, asigurătorii îşi asumă în prezent obligaţii de plata de circa 125 de EUR, inncluzand aici şi costurile de vânzare şi administrare.
 
Lucrurile deci nu pot fi judecate atât de simplist, chiar dacă mi-aş dori şi asta pentru că în asigurări, primul principiu avut în vedere este cel al mutualitătii. Prin acest principiu se explică faptul că putem plăti pentru o asigurare o mică suma procentuală, adesea sub-unitară, din valoarea pe care o asigurăm, respectiv din suma pe care o putem primi drept despăgubire în cazul producerii evenimentului asigurat. Cu alte cuvinte, mulţi asiguraţi contribuie la acoperirea pierderilor celor mai puţini, care vor înregistra pagube., iar aceste corelaţii se stabilesc prin calcule complexe actuariale. Astfel se poate întâmplă să fi pus în faţă unor situaţii în care costul asigurării să crească chiar dacă tu nu ai beneficiat de despăgubire, sau să te bucuri de o creştere mai mică a preţului decât ar fi trebuit să suferi, chiar dacă ai produs daune, în condiţiile unei piate cu rezultate bune în ansamblul ei. Industria de asigurări este probabil cea mai globalizată piaţă, pentru că prin mecanismul reasiguraii toate pieţele sunt practic interconectate şi principiul mutualitătii se extinde în cele mai multe circumstanţe chiar la nivel internaţional.
 
Nu trebuie să omitem faptul că, într-o economie de piaţă, o societate de asigurări - fiind o entitate privată în care actionarii au investit pentru obţinerea de profit, trebuie să şi păstreze libertatea de a şi stabili singură preţul servciilor pe care le oferă, sau să decidă eventual eliminarea din portofoloiu a unor servicii neprofitabile. Chiar dacă rolul primordial al autorităţii de spraveghere este acela de a proteja interesele asiguraţilor, această nu poate în nici un caz dicta un nivel al preţurilor operatorilor economici a căror activitate o reglementează. Nu în ultimul rând, autoritatea de supraveghere financiară are şi datoria de a se asigura că adopta măsurile necesare pentru a păstra o industrie de asigurări sănătoasă, care nu va importă nicicum eventualele pierderi ale altor industrii, pentru că asta ar fi extrem de dăunător. Pe de altă parte, fiind vorba de o asigurare obligatorie, autoritatea poate întradevăr să stabilească o politică de  tarifare şi să verifice respectarea acesteia, cerând asigurătorilor, spre exemplu, că pentru asigruarea RCA să nu existe o marja de profit mai mare de 1%, iar costurile associate acestui produs să fie controlate prin proceduri unitare, clare şi transparente.  Existenţa unor astfel de prevederi clare şi concise, care să includă sancţiuni ferme în caz de nerespctare, ar trebui să confere un cadru viabil de funcţionare a asigurării RCA, dar acesta ar trebui neapărat dublat şi de o politică de comunicare profesională în mediul public şi asigurarea unei transparente cât mai bune privind stabilirea preţului şi rezultatele produse de asigurarea RCA. Se poate spune că principala slăbiciune  actuală a pieţii de asigurări este tocmai lipsa acestei comunicări adecvate privind asigurarea RCA, pentru că mass-media şi implicit opinia publică ar fi trebuit să ştie ce rezultate are fiecare asigurător din vânzarea acestui produs. Lipsa acestor informaţii, corelată cu o insuficientă cunoaştere a mecanismului asigurării, pe un fond sensibilizat de o perpetaure a unor circumsatnte economice nefavorabile au cauzat reacţii violente din partea celor afectaţi de creşterea tarifelor de prima. Aceste reacţii au fost chiar agravate de întreprinderea unor acţiuni de natură populistă, respectiv implicarea diferitelor alte instituţii ale statului – Parlament, ANAF,  Consiliul Concurenţei. ANPC, etc. – care nu au putut decât să constate că asigurătorii operează în pierdere pentru asigurarea RCA, ceea ce era un fapt arhi-cunoascut.
 
Angajarea unui consultant specializat pentru asigurarea unor verificări obiective privind calculele actuariale ale asigurătorilor poate fi considerată o măsură binevenită, dar atât timp cât asigurătorii şi au construit cu responsabilitate tarifele de prima – ceea ce mi-e greu să cred că nu este aşa, - nu dintr-o astfel de verificare vor putea veni rezultatele aşteptate şi anume înregistrarea unor reduceri ale primelor de asigurare pentru RCA. De aceea, mi-aş permite formularea unor sugestii, care pot fi investigate şi aprofundate într-o manieră profesională de către cei cu responsabilităţi în acest sens, după cum urmează:
 
1.      Creşterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA. Cu cât vor fi mai mulţi asiguraţi plătitori de prima de asigurare, cu atât preţul unitar se va putea reduce. Find o asigurare obligatorie prin efectul legii, ar trebui identificat un mecanism prin care toate autovehiculele înregistrate în circulaţie să poată fi verificate că au o polica RCA încheiată (cooperare cu ANAF, RAR,  CNADNR, etc) şi nu numai prin controalele poliţiei rutiere.
 
2.      Stabilirea, eventual prin lege, a unor limte de despăgubire maxime pentru daunele aferente vătămărilor corporale, pe categorii de vătămări corporale, inclusiv pentru daunele morale, care să fie luate în considerare de instanţele de judecată. O astfel de măsură ar putea da un anume confort suplimentar asigurătorilor în ceea ce priveşte comensurarea expunerilor lor pentru o categorie de daune în creştere accentuată în România.
 
3.      Găsirea unor soluţii pentru creşterea responsabilităţii şoferilor asiguraţi RCA prin introducerii unor penalităţi în cazul producerii de accidente din vină lor, gen fransize deductible. Această ar putea determina o creştere a atenţiei în traffic cu consecinţe positive pentru toţi participanţii.
 
4.      Dezvoltarea de către firmele de transport a unui ansamblu de politici de management de risc şi conducere preventivă, inclusiv prin montarea unor sisteme de monitorizare prin GPS, care să confere asigurătorilor posibilitatea cordariio unor reduceri.
 
5.      Identificarea unor pârghii de natură fiscală care să confere asigurătorilor stimulente pentru oferirea unor prime reduse pentru asigurarea RCA.
 
6.      Trecerea la sistemul de despăgubire în cazul înregistrării unor daune eligibile pe RCA de la asigurătorul de la care s-a achiziţionat propria poliţa RCA, urmând că acesta să se deconteze cu asigurătorul RCA al celui vinovat. Unul din marile minusuri ale asigurării RCA a fost acela că au existat asigurători care au vândut această asigurare la un prêt mic nefundamentat  economic şi că urmare s-au înregistrat multiple probleme, de la cele privind dificultăţi în soluţionarea dosarelor de dauna şi până la apariţia problemelor financiare majore, cum a fost cazul Astra. Asigurarea RCA, prin natură să, nefiind destinată despăgubirii asiguratului ci celui afectat de accidentul produs de asigurat, a atras mai ales prin nivelul unui prêt cât mai mic şi nu prin calitatea serviciilor asiguratorului care o oferea. Astfel s-a perpetuat goana după poliţe ieftine, indiferent de serviicile de despăgubire oferite care nu erau oricum destinate cumpărătorului poliţei RCA, ceea ce a pus presiune pe întreagă piaţă, ducând la rezultate nefavorabile, cu consecinţele pe care le vedem azi. Trecerea la sistemul propus ar trebui făcută prin instuitrea unor mecanisme eficiente de asigurare a decontărilor operative între asigurători, astfel încât să nu creeze blocaje în procesul de recuperare a despăgubirilor plătite de un asigurător în numele altora.
 
 
 
Analiză atentă a acestor propuneri, îmbunătăţirea cadrului legislative şi dezvoltarea unui pachet amplu de măsuri urgenţe pot conduce la atingerea obiectivului dorit de reducere a costului asigurării RCA într-o manieră pragmatică şi eficientă, pentru că verificările şi controalele şi angajamentele verbale nu vor rezolva niciodată problema.
 
Valentin Tuca este fost director general al brokerului de asigurări AON România.