Ungaria: 6.000 de angajaţi de la stat şi-ar putea pierde locul de muncă

Autor: CătăIina Apostoiu 27.01.2016

Planul de reorganizare sau desfiinţare treptată a peste 70 de instituţii susţinute de stat sau agenţii finanţate central, avut în vedere de guvernul Ungariei „în scopul reducerii birocraţiei”, ar putea elimina 20% din numărul actual al locurilor de muncă de la acest nivel în acest an şi încă 10% anul viitor. Astfel, aproximativ 6.000 de persoane angajate de stat urmează să fie disponibilizate, potrivit Budapest Business Journal.

Janos Lazar şeful de cabinet al premierului, a anunţat recent că guvernul ungar ar putea desfiinţa aproximativ 72-73 instituţii. Decizia finală va fi luată de premierul Viktor Orban. Prima şedinţă parlamentară în care se va lua în discuţie acest subiect este programată pentru 10 februarie, iar până la sfârşitul lunii februarie, cel mai târziu, o decizie finală urmează a fi luată.