Fondul RC2 confirmă vânzarea acţiunilor Albalact către Lactalis. „Valoarea companiei este de 407 mil. lei”

Autor: Mădălina Dediu Panaete 28.01.2016

Fondul de investiţii RC2 confirmă printr-un comunicat de presă vânzarea pachetului de 25,4% din acţiuni pe care îl deţine la Albalact către grupul Lactalis, care urmează să preia integral producătorul de lactate.

Reprezentanţii companiei spun că valoarea companiei Albalact pentru care părţile implicate în tranzacţie s-au înţeles este de 407,3 milioane de lei, însă menţionează că preţul final în cadrul ofertei publice de preluare va fi calculat numai după îndeplinirea condiţiilor impuse în contract. 

Compania de investiţii Reconstruction Capital II Ltd (RC2), listată pe piaţa AIM a Bursei Londoneze, a fost fondată de Ion Florescu în anul 2005 şi este un investitor prezent în mai multe companii de pe plan local. 

Pe lângă participaţia deţinută în cadrul Albalact, RC2 deţine 40% din producătorul local de lacuri şi vopsele Policolor, 63% din complexul hotelier Zenith din staţiunea Mamaia şi 92% din acţiunile companiei de servicii financiare Top Factoring.

Familia Florescu, rezidentă în Londra, deţine 49% din compania de investiţii Reconstruction Capital II Ltd (RC2), asumând conversia tuturor obligaţiunilor convertibile în acţiuni.