În Asia comerţul se prăbuşeşte, iar în Hong Kong piaţa imobiliară

Autor: Bogdan Cojocaru 03.02.2016

Într-un oraş în care cererea a dus preţurile la niveluri record anul trecut, tranzacţiile imobiliare sunt acum la minimul ultimilor 25 de ani. Viteza cu care s-a inversat încrederea investitorilor în stabilitatea Hong Kongului este uimitoare.  

Preţurile locuinţelor au scăzut cu 10% din septembrie, iar vânzările s-au prăbuşit în ianuarie la cel mai redus nivel din cel puţin 1991, scrie The Wall Street Journal, care citează estimări ale Centaline Property Agency. Volumul redus al tranzacţiilor din ianuarie este cel mai recent semnal că preţurile îşi vor continua scăderea.

„Pericolul este că atunci când sentimentul devine negativ este foarte dificil să îndrepţi lucrurile. Dezvoltatorii realizează că au ratat oportunitatea de a vinde“, explică Michael Spencer, analist la Deutsche Bank.

Piaţa imobiliară din Hong Kong slăbeşte în contextul creşterii ofertei de locuinţe, al dobânzilor pe termen lung mai mari şi al încetinirii avansului economic în China. Dezvoltatorii au ezitat să reducă preţurile, iar cei care vor să cumpere locuinţe au amânat achiziţiile şi alte cheltuieli în aşteptarea unor preţuri mai mici. Această situaţie poate afecta economia ţării.

Tot în ianuarie, expor­turile Coreii de Sud s-au prăbuşit cu 18%, cel mai abrupt declin din august 2009. Ianuarie este a 13-a lună cu evoluţie negativă. Importurile au scăzut şi ele cu 20%. Comerţul Coreii de Sud este considerat un barometru al comerţului mondial deoarece acest stat asiatic este dependent puternic de importurile de materii prime şi exportă produse precum auto­mobile şi telefoane mobile, ele în sine indicatori ai cererii mondiale. Datele coreene redau, de asemenea, o imagine despre starea economiei chinezeşti în condiţiile în care un sfert din exporturile ţării se duc în China.

Exporturile coreene către China s-au redus în ianuarie cu 21,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele către Japonia cu 18%, iar livrările către SUA cu 9%. Doar exporturile către UE au crescut, cu 7%, dar datorită unor factori excepţionali precum livrările de vapoare şi produse petrochimice.

Cele mai recente date arată că exporturile Japoniei s-au redus în decembrie cu 8%, cel mai accentuat ritm din ultimii trei ani, notează Reuters. Economia niponă, a treia ca mărime din lume, a evitat la limită recesiunea în trimestrul trei al anului trecut.

Şi exporturile statului Singapore au scăzut în decembrie, mai mult decât s-a anticipat. Excluzând petrolul, livrările s-au redus cu 7% după o contracţie de 3,4% în noiembrie.

Vânzările către China, cea mai mare piaţă a acestui stat, au picat cu 19%.

Pentru exporturile taiwaneze, decembrie a reprezentat a 11-a lună consecutivă de scadere. Livrările totale s-au redus cu 14%, după un declin de 17% în noiembrie. Vânzările de electronice, care au cea mai mare pondere în exporturi, de 35%, au înregistrat o evoluţie negativă de 7%.Livrările către China, cea mai mare piaţă, s-au redus cu 16%. Şi importurile Taiwanului au scazut în decembrie, cu peste 15%, potrivit MarketWatch. Tailanda nu este ocolită nici ea de acest ciclu negativ. Exporturile, care reprezintă două treimi din PIB, i-au scăzut în decembrie cu 9% în decembrie.