Investitorii se ascund de turbulenţele de pe pieţe în adăpostul obligaţiunilor
Randamentele obligaţiunilor americane cu scadenţa la 10 ani au fost împinse la cele mai reduse niveluri din ultimele nouă luni, potrivit The Wall Street Journal. Randamentele se mişcă invers faţă de preţuri. Aceste yielduri, coborâte marţi sub 1,9%, sunt de referinţă pentru scena financiară globală.
Yieldurile obligaţiunilor germane cu scadenţă similară au scăzut la 0,3% după ce preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi şi-a reafirmat angajamentul de a reanaliza politica monetară a instituţiei sale luna viitoare.
Un alt oficial al BCE, Ewald Nowotny, a atenţionat luni că în zona euro ar putea reveni inflaţia negativă în lunile viitoare.
Randamentele din zona euro au crescut accentuat după şedinţa din decembrie a BCE în mare parte deoarece investitorii au fost dezamăgiţi că instituţia nu a majorat achiziţiile lunare de active, în prezent de 60 de miliarde de euro pe lună, notează Reuters.
Mulţi investitori nu se aşteaptă ca BCE să dezamăgească din nou.
„De această dată BCE nu va livra ceva sub aşteptări pentru că au văzut că ultimul mesaj nu a fost clar şi vor încerca să facă aceeaşi greşeală din nou”, spune Geoffroy Lenoir, analist la Aviva.
Pieţele sunt perturbate de instabilitatea preţurilor petrolului, care ieri au scăzut abrupt, cu peste 5%. Petrolul mai ieftin frânează creşterea preţurilor în zona euro, ceea ce dă bătăi de cap conducerii BCE în condiţiile în care instituţia încearcă să obţină o inflaţie de 2%. Draghi a recunoscut luni că dinamicile inflaţiei sunt mai slabe decât s-a aşteptat BCE.
Pentru a împinge mai mulţi bani în economie, banca a redus în decembrie dobâ nda la depozite la -0,3%, iar investitorii se aşteaptă la încă două reduceri anul acesta.
În ceea ce priveşte paşii pe care-i va face Rezerva Federală americană, care a început la sfârşitul anului trecut să normalizeze politica monetară prin prima majorare de dobândă din ultimul deceniu, mulţi investitori sunt sceptici că instituţia va efectua o nouă majorare în martie. Vicepreşedintele Fed Stanley Fischer a spus luni că nu este clar cum volatilitatea de pe pieţele financiare va afecta economia SUA şi că nu este sigur că Fed va majora dobânda în martie.
Cele mai recente date statistice arată că activitatea din sectorul manufacturier din SUA continuă să scadă.