Franţa exclude o negociere cu Google pe tema taxelor

Autor: Adrian Seceleanu 03.02.2016

Franţa exclude încheierea unei înţelegeri cu compania americană Google în ceea ce priveşte taxele pe care gigantul online le datorează după modelul urmat de executivul britanic, scrie Reuters, citându-l pe ministrul francez de finanţe Michel Sapin.

„Autorităţile fiscale din Franţa nu negociază valoarea taxelor datorate, avem o discuţie în curs purtată pe baza legislaţiei în vigoare, care sunt perfect legitime”, a declarat Sapin. El a mai spus că Franţa ar avea de încasat o sumă „mult mai mare” de la Google în raport cu cele 130 de milioane de lire sterline pe care americanii au agreat să le achite Marii Britanii.