TotalSoft: România nu se poate baza pe imigranţii din ţările vecine pentru a rezolva problema resurselor umane din industria IT
TotalSoft, compania locală specializată în furnizarea de soluţii software de business, a ajuns anul trecut la o echipă de 450 de angajaţi, cu 70 mai mulţi faţă de anul anterior, majoritatea fiind recrutaţi după efectuarea stagiului de internship din cadrul organizaţiei, în condiţiile în care în prezent lipsa forţei de muncă specializată este principala problemă în industria IT.
„Anul trecut am angajat circa 70 de oameni, dar foarte greu. Recrutarea este problema numărul unu la ora actuală a companiei noastre. Motivul principal este că nu sunt suficiente resurse, iar România nu are un val de emigranţi din Moldova, Bulgaria, Turcia sau Grecia care să dorească să lucreze la noi“, a declarat pentru ZF Liviu Drăgan, CEO şi fondator al TotalSoft. El a adăugat că astfel problema deficitului de forţă de muncă se răsfrânge asupra întregii industrii producătoare de software din România.
Pe piaţa locală de profil cererea pentru specialişti IT este de circa 12.000 de persoane, în timp ce oferta este de doar 8.000, potrivit surselor din piaţă.
Problema lipsei de forţă de muncă specializată a fost soluţionată până acum de TotalSoft prin programul de internship pe care îl derulează anual.
„Noi rezolvăm problema de recrutare cu iniţiativele de internship. Majoritatea celor recrutaţi anul trecut au fost interni“, a precizat Drăgan. TotalSoft a ajuns anul trecut la afaceri de 24 de milioane de euro, circa 40% din acestea fiind generate de proiectele obţinute pe plan internaţional.