VIDEO ZF Live. Eduard Turcoman, DTZ: În spatele unei tranzacţii câştigate în real estate sunt alte 5-7 pierdute

Autori: Alexandra Marcu , Bogdan Alecu 15.02.2016

În Bucureşti se va schimba modul de gândire şi apreciere a pieţei, iar zona Barbu Văcărescu - Floreasca se va uni cu Dimitrie Pompeiu formând un hub dominant de 1,2 milioane de metri pătraţi de birouri, este de părere Eduard Turcoman, associate director office & industrial în cadrul DTZ Echinox, una dintre cele mai mari agenţii de consultanţă imo­biliară de pe piaţa locală.

„Mult timp cele două zone au fost considerate distincte, dar acum în jurul hubului vor exista sateliţi, iar unul dintre ei va fi zona Orhideea“, a spus Eduard Turcoman. Planul acestuia este ca cea mai mare tranzacţie pe care o va încheia anul acesta să aibă peste 10.000 de metri pătraţi, iar ca echipă speră să depă­şească pragul de 30.000 de metri pătraţi.

În ceea ce priveşte cererea pentru spaţii de birouri, Turcoman spune că anul acesta sunt clienţi care vor să se extindă, dar şi intrarea pe piaţă a unor clienţi noi, iar chiriile din Bucureşti se vor situa între 15 euro şi 17 euro pe metrul pătrat în zona Barbu Văcărescu - Floreasca, însă dacă contractul se semnează pe o perioadă mai mare de cinci ani, preţul poate scădea până la 13-14 euro pe metrul pătrat.