Grecia a intrat în recesiune după o scădere a PIB-ului cu 0,6% în T4

Autor: Marius Oncu 15.02.2016

Economia Greciei a reintrat în recesiune, cu o scădere a PIB de 0,6% în trimestrul patru, urmând unei contracţii a activităţii economice de 1,4% în precedentele trei luni, potrivit Bloomberg. Economiştii consultaţi de Bloomberg anticipau un declin de 0,8% pentru ultimele trei luni ale anului. Grecia a început una dintre cele mai traumatizante perioade din istoria sa modernă odată cu alegerea cu aproximativ un an în urmă a unui guvern antiausteritate, care a promis să renunţe la acordurile financiare care au salvat anterior statul elen de la colaps financiar. Revolta guvernului elen împotriva creditorilor externi s-a încheiat însă cu o întoarcere dramatică de 180 de grade a premierului Alexis Tsipras şi un al treilea acord financiar în luna august. Opoziţia faţă de planurile guvernului de a reforma sistemul de pensii, presiunile UE de a reduce numărul de refugiaţi care intră în ţară şi temerile de pe pieţele internaţionale, care pun presiune şi pe activele elene, aduc din nou nori negri deasupra Greciei, notează Bloomberg.