Ironic, deşi a fost adus la putere de generaţia yuppies, guvernul tehnocrat analizează cum să îngroape creşterea economică în sărăcie

Autor: Cristian Hostiuc 14.02.2016

Vineri, 12 februarie, ora 9.00: Institutul Naţional de Statistică dă publicităţii evoluţia economiei în anul 2015, care consemnează o creştere de 3,7%. Comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene, România s-a clasat pe locul doi, după Slovacia, ţara care a ajuns cel mai mare producător de automobile pe cap de locuitor din lume.

Pentru guvernul tehnocrat al premierului Dacian Cioloş, fost comisar al Uniunii Europene, această creştere economică a României lipseşte cu desăvârşire. Niciun comentariu, nicio declaraţie publică sau măcar pe site-ul guvernului. La fel este şi la Ministerul Economiei sau la Ministerul Dezvoltării. De Preşedinţie nici nu poate fi vorba.

Când este să împartă banii strânşi de stat la buget, toţi cei aflaţi la putere dar şi în opoziţie sunt darnici. Când este să salute şi să mulţumească măcar o dată pe an celor care au adus această creştere economică - firme, antreprenori, multinaţionale, consumatori, contribuabili etc. – şi din munca cărora se strâng taxele şi impozitele (cam 40 de miliarde de euro pe an), nicio vorbă. Că doar taxele şi impozitele se plătesc de la sine.

Guvernul tehnocrat, cum a ajuns ironic să i se spună, a fost adus la putere de stradă, după cazul Colectiv, nu de forţa proprie. Corporatiştii şi cei care se încadrează în categoria yuppies (young urban professional) au cerut altceva decât reprezintă actuala clasă politică condusă de PSD şi PNL.

Nimeni nu are pretenţii absurde ca în aproape patru luni de când se află la putere guvernul tehnocrat să fi făcut autostrăzile. Dar măcar să pună în discuţie câteva teme de creştere economică, de proiecte de investiţii, de începerea unor şantiere.

Toată această generaţie urbană profesională trăieşte din această creştere economică a României, care a început din 2000 şi care a dat posibilitatea câtorva milioane de tineri să aibă salarii mai mari decât ale părinţilor lor chiar din primul an, joburi mai bune şi mai noi conform dezvoltării de noi industrii, credite pentru apartamente, o maşină sau vacanţe în afară.

Orice scădere economică înseamnă tăiere de joburi sau reduceri de salarii. Orice creştere economică înseamnă alte joburi, alte investiţii, promovări şi salarii mai mari.

Această generaţie nu trăieşte din sărăcie, ci din investiţii, investitori, companii private, idei, afaceri noi, speranţă. Toate aceste lucruri nu sunt pe agenda guvernului tehnocrat.

Dincolo de pomelnicul de idei şi liniuţe pe care fiecare minister din guvernul Cioloş a trebuit să-l dea ca să iasă la număr la finalul lui decembrie, pe retină mi-au rămas două teme ale acestei guvernări. Discuţia legată de creşterea sau nu a salariului minim pe economie şi înfiinţarea unei comisii pentru un program antisărăcie.

Acum o lună, conform unui anunţ al guvernului, un vicepremier, Costin Borc, şi patru miniştri au fost chemaţi să analizeze într-o comisie cât de mare este salariul minim în România şi cât de mult afectează competitivitatea economiei orice creştere a lui. Deci, cinci oficiali ai guvernului României, care în sectorul privat câştigau câteva mii de euro pe lună (Costin Borc lua, ca şef al LaFarge România, cca 18.000 de euro pe lună), trebuie să analizeze dacă 1.050 lei acum şi 1.250 de lei (277 euro) din luna mai, salariu minim brut, este mult sau puţin. Dramatic, nu?

Aproape jumătate din România poate fi considerată o zonă subdezvoltată, rămasă în urmă, dezindustrializată, care după 1990 a pierdut pariul cu viitorul, fiind lăsată de izbelişte, la mâna autorităţilor locale şi fără niciun program de dezvoltare. Din aceste zone au plecat la muncă în afară cei 3 milioane de români. Acum guvernul Cioloş vrea să afle cât de sărace sunt aceste zone şi să facă un program antisărăcie. Şi bineînţeles, se vor înfiinţa noi comisii. Dramatic, nu?

Deşi vine preponderent din sectorul privat, unde tot timpul se discută de programe de investiţii prin care să se crească o afacere, guvernul Cioloş nu are niciun plan de creştere economică. A preluat un buget şi un program al guvernului Ponta, cu o creştere economică de 4,1%, şi cam atât.

Consumul rămâne principalul motor, dacă vor continua să cheltuiască românii din creşterea salariilor, din credite şi din economiile adunate în criză. Dacă celelalte sectoare intră în siajul consumului bine, dacă nu, fiecare se descurcă cum poate.

Banii băltesc în bănci la un cost incredibil de redus şi pentru că sectorul public nu are proiecte prin care să-i absoarbă.

În spatele euforiei că veniturile la buget cresc, cum anunţă lunar ANAF, în sectorul de petrol şi gaze lucrurile se deteriorează. Din cauza scăderii preţului la barilul de ţiţei, Petrom, cel mai mare contribuabil la buget, se pregăteşte de restructurări atât de investiţii, cât şi de personal. De fapt, toată industria se pregăteşte de acest lucru, pentru că nu vor mai avea comenzi şi nu vor mai avea ce să dea de lucru angajaţilor.

Cei care lucrează în industria de petrol şi gaze au cele mai mari salarii din economie – 5.600 de lei pe lună faţă de un salariu mediu, în decembrie, de 2.100 de lei. Drama este că vor fi daţi afară oameni cu salarii mari, iar în economie, prin ajutoarele de stat acordate, se creează locuri de muncă cu salarii mici, cel mult medii. Această temă nu figurează pe agenda guvernului, iar când va lovi în economie, în businessul pe orizonatală şi în veniturile bugetului, va fi prea târziu.

România trăieşte bine din industria IT şi telecom (a avut cel mai mare ritm de creştere în criză), unde sunt salarii mari şi unde investiţiile se fac continuu pentru a ţine pasul cu noile tehnologii. Dar nu poate trăi la nesfârşit, pentru că şi această industrie are un ciclu de creştere care se termină cândva.

Din păcate, pe această euforică creştere economică venită majoritar din creşterea consumului nu se mai clădeşte nimic în spate care să susţină economia când nu se vor mai da creşteri salariale şi când dobânzile nu vor mai fi atât de scăzute.

Ca să ai bani pentru a dezvolta şi celelalte zone sărace, rămase în urmă, trebuie să ai mai întâi creştere economică, proiecte de investiţii şi să creezi locuri de muncă nu pe salarii minime.

Dar o creştere economică de 3-4% pe an, cât are România în acest moment, mulţumitoare pentru toată lumea, nu este de ajuns pentru a ridica şi cealaltă jumătate de ţară.

În aceste condiţii, 5% creştere economică nu pare să fie un obiectiv nici pentru acest guvern tehnocrat.