Dobânzile negative au ajuns în România! ”Am vrut să fac un depozit în euro, dar am primit ofertă de dobândă cu minus. Contrazice tot ce am învăţat la Facultatea de Finanţe”, spune managerul unui fond de investiţii

Ziarul Financiar 15.02.2016

”Şi în România sunt bănci care au început să perceapă dobânzi negative pentru persoane juridice la depozite în euro pe termen scurt. Am primit o ofertă de la bancă pentru un depozit, dar am refuzat evident. Mi-au oferit o dobândă de -0,2%, până la 6 luni. Te obligă să plasezi banii în obligaţiuni. Când ai dobânzi negative, te duci şi cumperi titluri de stat. ”Când am auzit era să îmi pice telefonul din mână”, a spus la ZF Live Dragoş Manolescu, director de investiţii OTP Asset Management. 

Manolescu spune că mai de grabă ţine banii fondului în cont curent cu zero decât să fie penalizat de bancă, care să îi perceapă dobânzi negative la depozite. ”Aceasta contrazice tot ce am învăţat la şcoală. Nu credeam să fiu martor la aşa ceva”. 

OTP Fund Asset Management are sub administrare active de circa 500 mil. lei, în echivalent lei, euro sau dolari. Fondurile de investiţii plasează banii clienţilor pentru randamente, iar o parte trebuie să îi ţină în depozite pentru a avea un anumit procent din active ca rezervă de cash. 

Sunteţi pregătiţi pentru -0,5% dobândă la depozitele bancare pe trei luni?

Explicaţia vine din faptul că băncile trebuie să plaseze mai departe euro pe care îi iau de la client, fie el fond de investiţii sau companie, şi, în lipsa creşterii creditării, ele sunt nevoite în anumite situaţii să îi plaseze la banca-mamă. ”Dacă banca mamă nu are ce face cu acei euro şi trebuie să îi plaseze mai departe la Banca Centrală Europeană, te taxează cu dobândă negativă”.

O altă soluţie este plasarea fondurilor în obligaţiuni, dar aici există limite de risc care nu pot fi depăşite de investitor. ”Nu te poţi duce să cumperi obligaţiuni oricum. Dacă nu mai ai loc să te încadrezi în acele limite, plasezi banii la banca mamă”.

Directorul de investiţii al OTP Asset Management consideră că băncile centrale au împins practic tot ce ţine de politici economice în teritorii necunoscute, ”ce contrazic tot ce am învăţat la şcoală”. Această situaţie creează şi întreţine volatilitatea de pe pieţele internaţionale.