Acţionarii ArcelorMittal Galaţi i-au prelungit cu un an mandatul lui Bruno Ribo

Autor: Mihaela Pascari 19.02.2016
Bruno Ribo, 52 de ani, directorul general al celui mai mare combinat siderurgic local, ArcelorMittal Galaţi, controlat de miliardarul Lakshmi Mittal, a primit girul acţionarilor pentru a rămâne încă un an la conducerea businessului într-un context extrem de zbuciumat pentru industria oţelului.
 
Mandatul lui Ribo acordat iniţial pe o perioadă de trei ani a fost prelunagit până în februarie 2017 în adunarea generală a acţionarilor care a avut loc la finalul lunii ianuarie, conform datelor de la Monitorul Oficial. În aceeaşi adunare, consiliul de administraţie al fostului Sidex a numit-o pe Magda Van Grembergen în vârstă de 48 de ani în funcţia de membru provizoriu în consiliul de administraţie al combinatului, începând de luna aceasta.