Casele Bucureştilor (XXVIII). „Paraziţii” faţadelor: reclamele/ de dr. Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu 18.02.2016

În pericol

…se află multe dintre casele vechi ale Bucureştilor, chiar cele de patrimoniu, periclitate nu numai de ameninţarea, adesea concretizată, de a fi demolate în mod ilegal, ci şi de aceea de a fi puse în „umbră” , chiar „strivite”, de marile construcţii ridicate în preajma lor, aşa cum am avut ocazia să arătăm în acest serial.

Mai există însă şi alte pericole care pot să le modifice, să le „urâţească” aspectul exterior, mai ales acela al faţadelor, să le „paraziteze”  până a le face de nerecunoscut, ceea ce produce pagube greu de apreciat pentru aspectul general, peisajul Capitalei.

 

Reclama – un rău necesar?

„De-a lungul liniei răsăreau şi piereau table cu reclame pe stâlpi anume ori pe calcane de case singuratice” scria cu decenii în urmă Liviu Rebreanu, referindu-se la reclamele care împânziseră oraşul în perioada interbelică. Iar autorii „Caleidoscopului lui A. Mirea”, Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, se plângeau că „La noi e ocupat tot locul: avem pe zi o deraiere, cinci sinucideri, şase drame şi alte multe catastrofe, iar restul plin tot de reclame…”

Ocupând un loc important în cadrul publicităţii, reclama se concretizează, între altele, în „placarde” destinate de a atrage atenţia publi­cului asupra unor produse industriale sau a unor mărfuri, manifestări etc.

Desigur, această formă de publicitate joacă un rol important în promovarea anumitor produse destinate consumului larg, deci îşi au rolul lor economic şi comercial. De aceea, nu poate fi contestată importanţa reclamei în lumea modernă, dar excesul său poate avea efecte colaterale, chiar în domeniul edilitar, arhitectural, dat fiind că un loc predilect de expunere sunt faţadele caselor, ale construcţiilor de diverse categorii. Aşa cum arată Marian Petcu în volumul „O istorie ilustrată a publicităţii româneşti” (Ed. Tritonic, 2002), între spaţiile predilecte în care erau expuse reclamele sunt cele „a) exterioare: faţade, vitrine; b) arhitectonice”. Aşadar, este vorba de domeniile aşa-numitei „publicităţi stradale”, cu numeroasele sale sectoare.

 

Reclamele în Bucureşti

…s-au înmulţit mai ales de la începutul secolului XX, dar în special în perioada interbelică. Dispunem de o serie de ilustraţii, fotografii de epocă în care se remarcă faptul că reclamele acopereau o bună parte a faţadelor caselor, în special din zona comercială a oraşului, străzile Lipscani, Gabroveni, Covaci etc. şi trebuie să recunoaştem că textele lor sunt elocvente în ceea ce priveşte evoluţia necesităţilor şi gustului cumpărătorului bucureştean, făcând dovada unei anumite fantezii şi improvizaţii savuroase.

Nu de asemenea calităţi dădeau dovadă reclamele din perioada comunistă, când şi acest domeniu devine un monopol al statului. Dată fiind penuria de bunuri de larg consum, mai ales spre sfârşitul acestui interval, se ajunsese la situaţia paradoxală în care se făcea reclamă unor produse mai ales… industriale sau care oricum nu se aflau în realitate pe piaţă.

 

O explozie

…înregistrează publicitatea stradală, reclamele plasate pe faţadele unor clădiri după 1989, datorită lărgirii gamei de produse la dispoziţia consumatorilor, a sporirii concurenţei.

Apar numeroase agenţii de publicitate, iar mijloacele moderne de producere şi expunere a reclamelor fac ca acestea să împânzească oraşul, clădirile sale. Agresivitatea de care dau dovadă producătorii lor, ca şi lipsa de scrupule faţă de aspectul general al oraşului, fac ca nu numai marile clădiri, ci şi faţadele caselor mai vechi, multe dintre ele cu valoare arhitectonică să fie expuse la…

 

„Pericolul”  reclamelor

Este vorba de faptul că excesele născute în acest domeniu, lipsa unei legislaţii în materie au produs un adevărat haos, care nu a întârziat să îngrijoreze nu numai societatea civilă, ci şi pe edilii oraşului, în condiţiile în care, potrivit opiniei specialiştilor, ţara noastră a fost clasată pe locul trei în topul celor mai dinamice pieţe pentru publicitatea stradală.

Nu puţine au fost cazurile în care cetăţenii au cerut îndepărtarea reclamelor agresive şi eliminarea acestora, mai ales de pe monumentele istorice, clădirile de patrimoniu, ceea ce a dus la întocmirea de către primărie a unor reglementări privind  amplasarea reclamelor.

 

Legislaţia reclamelor

De fapt, o reglementare exista încă din 1997 (HCGMB 22) şi interzicea amplasarea unor reclame mai mari de doi metri pătraţi în oraş. De asemenea, Legea monumentelor interzicea amplasarea unor afişe publicitare pe clădirile din zone protejate şi pe monumente, dar, aşa cum arăta arhitectul şef al Capitalei, Adrian Bold, prevederile acestor reglementări nu au fost respectate de primăriile de sector. 

În sfârşit, în 2013, este promulgată Legea nr. 185 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate potrivit căreia, între altele, se interzice amplasarea reclamelor pe monumente sau pe clădirile monumente istorice. Legea interzice acoperirea cu orice tip de panouri publicitare a suprafeţelor vitrate ale clădirilor, precum şi amplasarea de mijloace de publicitate pe obiectele de artă monumentală, pe clădirile reprezentând monumente istorice.

Este întocmită şi o listă a străzilor excluse de la publicitate: Bulevardul Lascăr Catargiu, Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Kiseleff, Centrul istoric, iar zonele în care publicitatea va fi restrânsă sunt: Piaţa Unirii, Universităţii, Victoriei, Romană, Calea Victoriei, pasajul Bucur-Obor, Ştefan cel Mare şi Splaiul Independenţei.

Şi totuşi, în ciuda acestor reglementări, situaţia s-a ameliorat doar parţial, astfel încât actualul arhitect-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, arată: „Se face exces, sunt reclame peste tot. Sincer, nu-mi place cum arată Bucureştiul.”

Aşadar, ne putem întreba…

 

Este respectată Legea reclamelor?  

Ca să ne referim doar la prevederile sale privind clădirile de patrimoniu şi cele reprezentative ale Capitalei, în opinia noastră, mai există destul de numeroase „excepţii”, derogări în acest domeniu.

Pentru a ilustra această afirmaţie, însoţim acest episod cu o serie de fotografii care justifică afirmaţia de mai sus. Câteva exemple:

– În Centrul istoric există destul de numeroase reclame comerciale.

– Unele clădiri de patrimoniu au avut pe faţadă reclame (de exemplu, Palatul Ştirbei)

– Chiar unele clădiri înscrise pe Lista monumentelor istorice mai „găzduiesc” reclame (de exemplu, Magazinul Victoria, fost Lafayette)

– Există numeroase clădiri din perioada interbelică reprezentative pentru peisajul bucureştean (de exemplu pe Bulevardul Magheru, Nicolae Bălcescu, Calea Griviţei) pe faţada cărora se află bannere, reclame uriaşe.

…Şi exemplele, din păcate, pot fi înmulţite…

                

P.S.: În sfârşit, o veste bună: a fost făcută publică dispoziţia conform căreia nu se mai poate lua decizia demolării unor clădiri de patrimoniu fără avizul Comisiei monumentelor istorice.