Restaurantele SaladBox au ajuns la 14 mil. euro şi vizează extinderea în Anglia, Japonia sau Algeria

Autor: Mădălina Dediu Panaete 19.02.2016

Lanţul românesc de restaurante cu mâncare sănătoasă SaladBox a ajuns la 37 de unităţi (34 în România, trei în Germania şi Ungaria) şi vizează extinderea în mai multe ţări din vestul Europei, dar şi din Asia şi Africa.

„Avem discuţii avansate pentru a intra în Anglia, ţările Scandinave, iar colegul meu Radu Lupaş (COO al companiei) va pleca săptămâna viitoare în Algeria şi eu voi merge în Japonia pentru a discuta intrarea SaladBox pe aceste pieţe”, a spus Dan Isai, CEO al companiei şi unul dintre acţionarii.

El spune că în prezent compania pe care o conduce are discuţii cu o companie din industria alimentară din Marea Britanie pentru a deschide mai multe locaţii acolo, iar primele magazine vor fi deschise în Londra. Antreprenorul explică faptul că restaurantele din străinătate sunt mai profitabile decât cele locale, deşi numărul de clienţi este de cele mai multe ori mai redus

„Marja de profit a restaurantelor din România este de 10%, iar la cele din celelalte ţări este de 15-20%. O salată costă 4-5 euro în România, iar în străinătate este de 9-10 euro”, spune Dan Isai.

SaladBox a deschis astăzi un restaurant în centrul vechi din Capitală, investiţia ridicându-se la 70.000 de euro. Unitatea este deschisă în sistem de franciză, fiind deţinut de Sorin Bulai. În Bucureşti, brandul mai are deschise unităţi şi în AFI Palace Cotroceni, Pipera Plaza, Băneasa Shopping City, Promenada Mall, Plaza România, Bucureşti Mall, Mega Mall, Sema Park şi Sun Plaza Mall.

Salad Box, companie creată în urmă cu patru ani de Dan Isai, Radu Lupaş, Daniel Lar şi Vlad Lupaş, este al treilea lanţ de restaurante cu servire rapidă ca mărime în România, după McDonaldşi KFC.

Anul trecut, lanţul a înregistrat o cifră de afaceri totală de 14 milioane de euro, iar pentru acest an Dan Isai estimează un rulaj de 20-22 de milioane de euro.