Aflat sub control judiciar al DNA, Ionel Bucur, suspendat de la conducerea CNE Cernavodă

Autori: Emil Popescu , Roxana Pricop 22.02.2016

Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) l-a sus­pendat pe Ionel Bucur din funcţia de director al sucursalei CNE Cernavodă, pus sub control judiciar de către procurorii DNA. El este acuzat de fapte de abuz în serviciu şi conflict de interese. Aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de Elena-Marinela Negulici, suspendată din funcţia de  director economic al CNE Cernavodă. 

„Conducerea SNN a decis suspendarea din funcţie a di­rectorului sucursalei CNE Cer­navodă şi a directorului economic al CNE Cernavodă pe durata aplicării măsurii controlului ju­diciar. Faţă de celelalte persoane cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală, SNN va acţiona în conformitate cu prevederile Codului muncii“, potrivit unui comunicat emis de Nuclear­electrica vineri pe bursă.

Marian Şerban, directorul centralei CNE Cernavodă, va prelua atribuţiile funcţiei de director al sucursalei CNE Cernavodă, iar Titina Holobiuc preia atribuţiile funcţiei de director economic în cadrul CNE Cernavodă.

Acţiunile SNN au închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,73% până la o cotaţie de 5,5 lei/unitate.

Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru cinci persoane din cadrul CNE Cernavodă şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 februarie, pentru directorul sucursalei CNE Cernavodă şi directorul economic.

Ancheta vizează modul de atribuire a unui contract cadru de servicii de protecţie fizică şi monitorizare încheiat în 2008, concluziile anchetei DNA făcând referire la eludarea legislaţiei în domeniul atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a legislaţiei speciale în domeniul încheierii şi derulării contractelor ce necesită autorizaţii speciale din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). Faptele incriminate de DNA "nu au afectat şi nu vor afecta în niciun fel securitatea nuclear", potrivit companiei.

„În perioada ianuarie 2008 – mai 2014, inculpaţii Bucur Ionel, Negulici Elena-Marinela, Olteanu Mădălina, Encică Ionel, Nicola Laurenţiu-Theodor, în calitate de persoane cu funcţii de conducere din cadrul Nuclearelectrica şi a sucursalei CNE Cernavodă, prin acţiuni sau inacţiuni concertate, au îndeplinit în mod defectuos sau nu au îndeplinit acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, în mai multe rânduri, în legătură cu atribuirea unui acord-cadru, având ca obiect servicii specifice de protecţie fizică şi monitorizare pentru Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă“, au anunţat, vineri, procurorii DNA.

Potrivit DNA, acţiunile suspecţilor ar fi fost coordonate în vederea acordării, în mod preferenţial, a serviciilor de protecţie şi monitoritzare către o firmă controlată de Victor Dărămuş, „prin eludarea legislaţiei în domeniul atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a legislaţiei speciale în domeniul încheierii şi derulării contractelor ce necesită autorizaţii speciale din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), având în vedere că prin respectivul contract se gestionau informaţii clasificate“.