​Iniţiatorul dării în plată consideră că programul Prima casă nu este afectat de această lege, contrar opiniilor celor mai mulţi bancheri şi analişti

Autor: Liviu Popescu 22.02.2016

Deputatul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul controversatei legi a dării în plată, susţine că programul guvernamental Prima casă nu va fi afectat “deloc” de către această lege, iar amenintările băncilor sunt o formă de şantaj.

Mai multe voci din rândurile bancherilor dar şi ale analiştilor au afirmat că programul Prima casă va dispărea de pe piaţă dacă legea va fi votată în forma actuală. Însă Zamfir este de altă părere.

“Programe gen "Prima casă" nu sunt deloc afectate de legea dării în plată, ameninţările băncilor sunt o formă de şantaj de tipul <<vă punem tinerii în cap>>, mizând pe imaginea proastă a parlamentarilor în opinia publică”, consideră Zamfir.

Astăzi sau mâine legea va intra la vot în Senat, ulterior aceasta intrând la Camera Deputaţilor.

Legea dării în plată ţine capul de afiş al agendei publice încă din decembrie anul trecut, când a ajuns şi pe masa celui mai mare bancheri al Europei, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.