Cele şase caracteristici ale românilor care afectează piaţa muncii

Cum relaţionează românii cu munca? Dacă e să credem sondajele, munca este extrem de importantă pentru doi români din trei, care o plasează pe locul secund în topul lucrurilor foarte importante în viaţă, după familie, dar înaintea religiei, a timpului, a prietenilor sau a politicii. Procentul celor care apreciau că munca este importantă în viaţa lor a scăzut de la 96% în 1990 la 91% în 2008. Pentru comparaţie, la bulgari nivelul s-a situat constant la 90%, la fel şi în Ungaria. La greci la fel, 95%. Scădere a fost în Polonia, de la 97% la 91%.

Pentru a înţelege cun relaţionăm cu munca, trebuie să studiem opera unui olandez, Geert Hofstede, antropolog, sociolog, un pionier al studiului intercultural al mediilor şi organizaţiilor. El analizează, de mulţi ani, şase dimensiuni culturale, argumentând că valorile la locul de muncă sunt profund influenţate de moştenirea culturală a unei naţiuni. Începuturile activităţii sale au fost în anii ’70 ai secolului trecut, pe vremea când lucra pentru IBM. Ulterior totul s-a dezvoltat, iar Hofstede a publicat mai multe cărţi pe această temă; în acelaşi timp numărul factorilor analizaţi a crescut de la patru la şase, iar numărul ţărilor analizate a ajuns la 93, printre care şi România.

Să admitem că România este puternic influenţată, geografic şi social, de Rusia şi de Statele Unite; în cazul Rusiei este vorba de spaţiul slav în care este România aşezată, iar în cazul Statelor Unite este modelul cultural la care ne raportăm cu predilecţie. 

Primul factor analizat de Hofstede este distanţa faţă de putere, adică atitudinea societăţii faţă de inegalitate, felul cum acceptă oamenii faptul că puterea este distribuită inegal. Scorul României este 90, cu foarte puţin sub cele 93 de puncte ale ruşilor, dar mai mult decât dublul celor 40 de puncte ale americanilor. Ierarhiile românilor sunt, trebuie să înţelegem din asta, greu de doborât, individul ocupând locuri fără a avea nevoie de o justificare; ierarhia reflectă inegalităţi inerente, există centralizare, subordonaţii aşteaptă să li se spună ce au de făcut, iar şeful ideal este un autocrat binevoitor.