Restructurările au permis bancherilor o creştere salarială de 30% din 2009 încoace

Autor: Anelis Baciu 23.02.2016

Sistemul bancar a fost lovit de restructurări masive în perioada de criză, însă câştigul mediu al bancherilor nu a suferit corecţii drastice, ci dimpotrivă a crescut cu o tre­ime din 2009 încoace, arată datele Institutului Na­ţio­nal de Statistică (INS). Câştigul mediu lunar al an­ga­jaţilor din bănci se situează la peste 4.100 de lei, nivel mai mare chiar decât cel al salariilor din industria IT, con­sideraţi „răsfăţaţii crizei“.

Potrivit specialiştilor în resurse umane, tocmai pro­ce­sul de restructurare care a presupus responsabilităţi în plus pentru angajaţii care au rămas a permis majorările sa­lariale din ultimii ani.

„Volumul tranzacţiilor derulate de bănci nu a scăzut în criză, iar în condiţiile în care multe dintre instituţiile de credit s-au restructurat şi au închis din sucursale, an­ga­jaţii care au rămas au preluat mai multe respon­sa­bilităţi, fapt care explică majorarea câştigului mediu“, a explicat Felix Toma, country manager al firmei de re­crutare Gi Group România.

Peste 1.500 de sucursale bancare şi 15.000 de joburi în special din front-office au dispărut în criză, ceea ce în­seamnă că pool-ul de salarii mici a scăzut, iar remu­ne­raţiile managerilor cântăresc mai greu în statistici.