Mâine dimineaţă, controversata lege a dării în plată va intra în dezbaterea plenului Senatului

Autor: Liviu Popescu 23.02.2016

Legea dării în plată, care permite stingerea datoriei unui credit dacă proprietarul alege să predea cheile locuinţei şi prin urmare renunţă la dreptul de proprietate al imobilului respectiv, va intra în dezbaterea plenului Senatului mâine dimineaţă, spun mai multe surse din piaţă.

Mâine, dezbaterile din plenul Senatului vor avea rolul vor avea rol „consultativ”, ultima decizie fiind cea de la Camera Deputaţilor care are rolul decizional în privinţa acestei legi.

După  ce legea a trecut pe la Comisia Economică  şi cea Juridă, au fost respinse toate propunerile BNR. Astfel, Banca Centrală  cerea un plafon de 150.000 de euro şi să existe un raport între rata de plată  şi veniturile familiei de 65%.

Conform informaţiilor din media, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Ministerul Justiţiei au dat afiz negativ, dar avizul lor este consultativ.

Legea ţine capul de afiş al agendei publice încă din toamna anului trecut şi a ajuns chiar şi pe masa celui mai important bancher al Europei, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, după ce preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea.

Mai multe voci din rândurile bancherilor, ale analiştilor financiari dar şi economişti-şefi ai unor bănci au atras atenţia cu privire la efectele negative pe care legea dării le-ar putea avea asupra economiei. Pe de altă parte, iniţiatorii legii susţin că  lobby-ul bancar doar blufează  şi că de fapt legea este menită  să ajute consumatorii şi să împartă riscurile între debitori şi instituţiile de credit.

Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, spunea recent că dacă în prezent cineva strânge avansul pentru Prima casă, program care va fi inclus în legea dării în plată, într-un an, în viitor îl va strânge în opt ani şi prin urmare un cost pe care tinerii nu ar avea cum să îl plătească.

Pe de altă  parte, iniţiatorul legii deputatup PNL Daniel Zamfir spune că programul Prima casă  nu este deloc afectat de legea dării în plată şi că ameninţările băncilor sunt o formă  de şantaj de tipul „vă punem tinerii în cap”, afirma recent Zamfir.