Noile telefoane Samsung, S7 şi S7 Edge, disponibile pentru precomandă la operatorii şi retailerii locali de la 700-800 euro

Autor: Oana Stupinean 24.02.2016

Smartphone-urile Samsung Galaxy S7 şi Galaxy S7 Edge, vârfurile de gamă ale producatorului sud-corean de telefoane mobile Samsung lansate zilele trecute în cadrul Mobile World Congress, sunt disponibile deja pentru precomandă la operatorii telecom şi la retailerii de pe plan local, la preţuri începând de la 700 de euro, respectiv 800 de euro.

Vodafone, Orange, Telekom, dar şi Cel.ro şi Media Galaxy au anunţat deja preţurile şi ofertele pentru acestea.

Toţi operatorii oferă la achiziţionarea oricărui nou smartphone dispozitivul de realitate virtuală de la Samsung, Gear VR. Astfel, operatorii Orange şi Vodafone propun un preţ de 699 de euro  fără abonament pentru Samsung Galaxy S7 şi 799 de euro pentru telefonul Samsung Galaxy S7 Edge.

La operatorul Telekom şi la magazinele online Cel.ro şi Media Galaxy, telefonul Samsung Galaxy S7 vine la un preţ de 733 de euro, iar modelul S7 Edge costă 822 de euro. Preţurile telefoanelor scad semnificativ dacă utilizatorii optează pentru un abonament. Astfel, preţul modelului Samsung Galaxy S7 variază între 266 şi 349 de euro, în funcţie de valoarea abonamentului, iar varianta Edge porneşte de la 355 de euro şi ajunge până la 439 de euro.  

Potrivit informaţiilor din piaţă, cele două noi modele vin mai mult cu îmbunătăţiri la interior, nu şi în ceea ce priveşte designul. Astfel, modelul Galaxy S7 are un ecran  Super Amoled de 5,1 inchi, iar Galaxy S7 Edge dispune de un ecran curbat de 5,5 inchi. Ambele sunt rezistente la apă, pot fi echipate cu carduri microSD pentru extinderea capacităţii de stocare şi dispun de o cameră foto de 12 MP.