Veniturile Telekom România au crescut în T4 cu 4%, la 263 mil. euro

Autor: Adrian Seceleanu 26.02.2016

Veniturile Telekom România, cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile de pe piaţa locală, au crescut în trim. 4 din 2015 cu 4,4%, la 263 mil. euro, în timp ce profitul operaţional (EBITDA) a înregistrat un declin de 24,3%, la 53 mil. euro, conform datelor publicate de grupul german Deutsche Telekom, acţionarul majoritar.

La nivelul întregului an veniturile au fost de 984 mil. euro, aproape egale cu cele din anul precedent, în timp ce pro­fitul operaţional (EBITDA) a fost de 205 mil. euro, în scădere cu 23%. Profitul a fost afectat de investiţiile în infra­struc­tură şi competiţia dură de pe piaţă, a spus Anastasios Tzoulas, di­rec­torul financiar al grupului.

„Proiectul RoNet, extinderea reţelei de fibră optică, respectiv a acoperirii 3G/4G - reprezintă cumulat investiţii semnificative cu impact direct asupra EBITDA“, a punctat el.

Telekom a reuşit să ajungă anul trecut la mai mult de 200.000 de clienţi pentru pachetele de comunicaţii integrate fix-mobil, care au reprezentat principalul focus pentru foste­le companii Cosmote şi Romtelecom după rebranding, din­tre care 48.000 câştigaţi în ultimul trimestru.

Veniturile generate de clienţii rezidenţiali anul trecut au fost de 635 mil. euro, în scădere cu 5,6% iar cele generate de divizia business de 230 mil. euro, în creştere cu 7% faţă de anul precedent.