Cât de mult şi cum vrea ASF să schimbe regulile jocului în piaţa asigurărilor auto obligatorii. Ce spun transportatorii

Autor: Anelis Baciu 29.02.2016
Compensarea directă, prelungirea au­tomată a poliţelor la fiecare 12 luni, pla­ta în rate, posibilitatea denunţării con­tractului, dar şi cerinţe şi penalităţi mai laxe în ceea ce priveşte termenul de plată a despăgubirilor de către asi­gu­rători sunt principalele modificări pe care Auto­ri­ta­tea de Supraveghere Fi­nan­ciară (ASF) le propune pentru de­ten­sionarea pieţei asi­gurărilor auto obli­gatorii (RCA), potrivit proiectului de lege trimis săptămâna tre­cută spre avi­zarea Parla­mentului şi Ministerului de Finanţe.
 
Propunerea legislativă, elaborată în de­cursul a circa două luni, este rezul­ta­tul consultărilor cu asociaţiile trans­por­ta­torilor, service-urilor auto şi com­pa­niilor de asigurări.
 
Introducerea compensării directe în­tre asigurători, sistem care permite şofe­rului păgubit să opteze între asi­gu­ră­torul RCA al persoanei vinovate de ac­cident şi asigurătorul propriu, este cea mai impor­tan­tă măsură prevăzută în pro­iectul de lege, dar şi cea mai com­bă­tu­tă de com­pa­niile de asigurare. Asigu­ră­torii au aver­tizat că introducerea de­con­tării directe ar crea presiune asupra jucă­torilor stabili financiar pentru că va aduce costuri mai mari, costuri care în ce­le din urmă vor fi transferate con­sumatorului în prime.