Din jocul riscului, BCR a raportat pentru 2015 un profit de 919 mil. lei

Autor: Cristian Hostiuc 29.02.2016
BCR, cea mai mare bancă din România, a înregistrat în 2015 un profit net de 919 milioane de lei (207 mil. euro), re­ve­nindu-şi spectaculos după pierderea de 2,7 miliarde de lei din 2014.

Acest rezultat a fost obţinut prin îmbunăţătirea controlului riscului şi mai puţin din activitatea operaţională, unde banca a înregistrat scăderi. Venitul operaţional a scăzut de la 3,3 mld. lei în 2014 la 3 mld. lei în 2015, iar rezultatul operaţional a scăzut de la 1,9 mld. lei la 1,5 mld. lei.

Rezultatele din România au fost salutate de managementul Erste, grupul financiar austriac care a pariat peste 4 mld. euro în BCR, o investiţie căreia îi trebuie mult mai mulţi ani decât estimările din 2005 să devină câştigătoare.

„Banca a avut o dezvoltare foarte solidă în ultimul an şi suntem satisfăcuţi în această privinţă“, a declarat Andreas Gottschling, directorul de risc al grupului austriac. Andreas Treichl, şeful grupului Erste şi cel care a pariat pe România, a declarat: „Este adevărat ca am avut mari probleme birocratice în trecut, dar dacă mă uit cum mun­cesc cei de la BCR în acest moment nu îmi este teamă de nimeni“.

În 2015, tot sistemul bancar din România a avut un profit de 4,88 mld. lei după pierderea de 4,4 mld. lei în 2014.