BCR Viaţă a vândut poliţe de 262 mil. lei anul trecut, în creştere cu 80%
„Structura portofoliului nostru este echilibrată: jumătate din subscrieri sunt din asigurări tradiţionale, iar cealaltă jumătate din asigurări cu componentă investiţională. Anul trecut am avut vânzări mai mari şi de asigurări legate creditelor, dar şi de asigurări unit-linked. Ceea ce vedem în piaţă este că revine atractivitatea asigurărilor ca urmare a scăderii dobânzilor“, a declarat Sorin Mititelu, director general al BCR Viaţă.
Cu o cotă de piaţă de peste 14%, BCR Viaţă a revenit anul trecut pe locul doi în piaţă, după NN Asigurări. Asigurătorul pierduse locul secund în 2013 ca urmare a fuziunii dintre Metropolitan Life (fosta Aviva) şi Alico.
Potrivit lui Mititelu, BCR Viaţă şi-a bugetat în acest an afaceri în creştere cu peste 5%.
Un focus al companiei în acest an va fi dezvoltarea asigurărilor de sănătate şi de accidente. De altfel, compania pregăteşte lansarea de noi produse sau îmbunătăţirea celor existente în perioada următoare. BCR Viaţă are în jur de 20.000 de asiguraţi pe segmentul asigurărilor de sănătate, cererea pe acest segment venind în principal din zona companiilor.
Mititelu spune că odată cu majorarea deductibilităţii în acest an, la 400 de euro atât la angajator, cât şi la angajat, a observat un interes mai mare din partea companiilor pentru achiziţionarea de poliţe de sănătate.
„Companiile vin spre asigurători, cer oferte, compară. Sunt proactive. Înainte, mergeau asigurătorii la angajatori pentru a-i convinge să cumpere asigurări de sănătate“, a explicat Mititelu.
Piaţa asigurărilor de viaţă a crescut cu 11% anul trecut până la 1,8 miliarde de lei (405 mil. euro), potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Primele subscrise din asigurări de viaţă reprezintă numai o cincime din afacerile industriei de profil.