Adrian Vasilescu, BNR: „Darea în plată“: senatorii au votat legea în bloc şi o contestă unul câte unul

Grabă mare. Legea „dării în plată“ a ajuns luni în Plenul Senatului, oratorii şi-au susţinut punctele de vedere şi spre seară au votat-o în unanimitate. Zero voturi împotrivă, zero abţineri. Am putea spune: au obţinut ceea ce şi-au dorit. Dar la numai câteva minute după ce s-a anunţat că legea a trecut… s-au făcut auzite voci, unele mai joase, altele mai ridicate, care au şi început s-o conteste. Plafonul de 150.000 de euro, ce imprimă legii un caracter social pronunţat, a devenit motiv de teamă că legea… ar putea fi socotită neconstituţională.

Graba a dominat analiza legii în Senat, tot aşa cum a dominat şi dezbaterea publică. Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit la Banca Naţională, referindu-se la confuziile grave legate de această lege. Motivând: „Păi cum să nu spun că e confuzie în societatea românească (…) dacă o lege prezentată „ca fiind socială“ (…) „devine o lege a dreptăţii“ (…) „apoi o lege a haiduciei“ (…) şi în sfârşit „o lege economică“. Afirmând apoi: „Dacă lăsăm asemenea confuzii să persiste şi să fie învârtite la nivelul societăţii“ (…) „mâine vom afla că nu există nicio legătură între productivitate şi salariu“. Ce a ieşit (din grabă, desigur) am văzut. Şi anume, că guvernatorul ar fi spus despre „Darea în plată“ că ar fi o lege a haiduciei!

Şi, probabil că tot din grabă, legătura dintre Legea dării în plată şi izvoarele de drept nu e tocmai solidă. Un exemplu mi se pare edificator. Propunerea legislativă are ataşată şi o expunere de motive, în care este menţionată, ca izvor de drept, „Directiva Europeană 2014/17/UE“. Numai că invocata Directivă spune altceva  decât găsim în legea în cauză. Citez: „Statele membre nu pot împiedica părţile dintr-un contract, dacă ele convin, să considere darea în plată a garanţiei suficientă pentru a stinge creditul“. În legea românească însă, statul obligă banca să accepte o astfel de procedură. În pericol fiind echilibrul balanţei creditori-debitori-depunători. Şi, în ultimă instanţă, creditarea însăşi.

Sau: Directiva cuprinde, la art. 43, al.1, o dispoziţie de însemnătate cardinală, care nu suportă interpretări: „Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente până la 21 martie 2016“. Dovadă că priveşte numai în viitor, având în vedere – în exclusivitate – contractele ipotecare ce vor fi încheiate după 21 martie 2016 şi nu cele în derulare. Şi cum o lege în care sunt cuprinse măsuri atât de complexe, privind umanizarea pieţei creditelor, nu se poate face bătând din palme, ar fi fost nevoie de mai mult timp de reflecţie, de mai multă muncă de documentare şi de mai mult efort de explicare. Mai cu seamă că şi Constituţia României, la art. 15, al. 2, prevede că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“. Or, Legea dării în plată fiind civilă, nu găsim în cuprinsul ei cuvenitele precizări în vederea justificării caracterului ei retroactiv.

Şi ar mai fi un aspect, de asemenea important, pe care îl invocă atât preşedintele României, cât şi Banca Centrală Europeană: hazardul moral. Deşi, pentru simplificare, l-am putea numi riscul moral. Diferenţa nu este de esenţă, ci de nuanţă. Importantă însă în analizarea unui aspect vital, cum este creditul pentru locuinţă. Dacă hazardul implică hazardarea, aventurarea chiar în acţiuni primejdioase, riscul moral implică posibilitatea de a se ajunge într-o stare de dezechilibru. Să judecăm. Dacă legea ar intra în vigoare, debitorii ipotecari cu restanţe mai mari de 90 de zile ar putea beneficia de efectele ei. Dar nu atât cei care şi-au ipotecat casa de locuit, pentru că nu se vor grăbi s-o cedeze băncii, cât cei care au ipotecat terenuri, case de vacanţă ori alte case în care nu locuiesc. Chiar şi cei care până acum au plătit… ar putea socoti că ar fi în avantajul lor să nu-şi mai onoreze datoria către bancă.

Această lege are o mare şansă de îmbunătăţire. Am în vedere setul de recomandări de la preşedintele României, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, în plan intern; şi în plan extern, de la Comisia Europeană şi de la Banca Centrală Europeană. Ar fi păcat ca din cauza grabei să fie ratată această mare şansă.