ING Bank: Am executat circa 20 de ipoteci până în prezent, după 3,5 ani de discuţii cu clienţii

Autor: Raluca Ghinea 02.03.2016

"Avem o rată a creditelor neperformante de trei ori mai mică decât a pieţei. Executăm foarte rar ipotecile, la finele anului trecut aveam o rată de sub 0,1%, în jur de 20 de cazuri. Şi la fiecare dintre acestea am avut discuţii cu clienţii care au durat cam trei ani şi jumătate, în care am căutat soluţii de restructurare, de mutare într-un apartament mai ieftin pentru a-l vinde pe cel mai scump", a afirmat CEO-ul ING într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări privind legea dării în plată.

Rata creditelor neperformante înregistrată de bancă s-a redus anul trecut la 5,1%, de la 5,7% în 2014.

Szczurek a arătat că banca este deschisă, în activitatea zilnică, la găsirea soluţiilor pentru clienţii care ajung în dificultate de plată, fără a avea nevoie de aportul unei legi în acest sens.

El consideră că legea dării în plată nu va rezolva problemele celor care sunt în reală dificultate, ci va reprezenta o soluţie pentru puţini clienţi, însă va îngreuna totodată accesul la creditare pentru persoanele care vor dori să-şi achiziţioneze o locuinţă pe viitor.

"Condiţiile de creditare vor fi clar mai aspre. Darea în plată nu este soluţia bună, iar efectele distrugătoare vor fi mai mari decât beneficiile", a spus Szczurek.

Întrebat care sunt scenariile pentru condiţiile de creditarte pe care banca le ia în calcul în eventualitatea adoptării legii în forma actuală, şeful ING nu a vrut să dea informaţii concrete, precizând că există scenarii diferite.

"Avem diferite scenarii, dar nu vrem să facem declaraţii până nu ştim care este forma finală a legii. Dacă va fi similară celei de acum, va afecta condiţiile de creditare, cu siguranţă nu va mai exista un avans de 5-10-15%", a menţionat Szczurek.

Senatorii au adoptat luni, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, care se află în faza reexaminării, însă decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.

Senatul a decis ca programul Prima Casă să rămână sub incidenţa legii, dar, în acelaşi timp, au admis propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii.