Numărul de înnoptări în unităţile de cazare a crescut în ianuarie cu 16%, la 1,14 milioane

Autor: Raluca Ghinea 03.03.2016

Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 76,7%, ei petrecând în medie 1,9 zile în hotelurile şi pensiunile din ţară.

"În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,3 % din total turişti străini), iar din aceştia 69,5% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 19,9 % în ianuarie pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,9 puncte procentuale faţă de ianuarie 2015.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (24,7%), vile turistice (15,8%), cabane turistice (14,7%), pensiuni turistice (14,5%), hosteluri (14,1%) şi pensiuni agroturistice (11,8%).

În unităţile de cazare au sosit în ianuarie 581.300 de turişti, cu 16,6% mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut.

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au provenit din Italia (14.500), Israel (13.300), Germania (11.400), Republica Moldova (9.500), Franţa (7.200).