Leul s-a depreciat în două luni doar în faţa forintului. În rest, aprecieri pe linie

Autor: Liviu Popescu 09.03.2016

Moneda românească a ieşit cu capul sus din iarnă, într-o perioadă relativ liniştită pe piaţa valutară. Astfel, leul a fost printre cele mai stabile monede din regiune.



Moneda românească s-a depreciat în primele două luni doar în faţa forintului maghiar, însă declinul a fost practic nesemnificativ, de doar 0,25%, în timp ce a reuşit în ianuarie şi în februarie să se aprecieze în faţa celorlalte valute.

Leul s-a apreciat chiar şi în faţa celor mai importante monede străine (euro, dolarul ame­rican şi francul elveţian), ceea ce i-a determinat pe unii analişti chiar să afirme că moneda românească a înregistrat în primele luni cea mai bună evoluţie din lume în rândul monedelor emergente.

Astfel, leul a câştigat 1,2% în faţa euro de la începutul acestui an, de la o paritate de aproape 4,47 lei la 4,52 lei la finele lunii februarie, iar analiştii se aşteaptă ca leul să-şi continue traseul de apreciere în faţa euro.

„Cum datele de vineri privind piaţa muncii din SUA au fost mixte, atenţia ar trebui să se mute acum către şedinţa Băncii Centrale Europene de pe 10 martie, de la care majoritatea analiştilor se aşteaptă la măsuri de relaxare a politicii monetare“, scriu analiştii de la ING Bank într-un raport. Scenariul ING susţine că măsurile de politică monetară ale BCE ar trebui să fie favorabile apetitului pentru risc şi ar putea sprijini leul în a doua parte a săptâmânii.

România va trece în acest an prin două seturi de alegeri - locale în iunie şi parla­men­tare în toam­na anului -, însă analiştii se aşteaptă ca acest lucru să nu îşi pună am­pren­ta asupra cursului de schimb. În schimb, explică analiştii, presiunile pe piaţa va­­lutară locală ar putea veni din plan extern.

La şedinţa BCE din 10 martie, la care instituţia va discuta despre programul de relaxare monetară din spaţiul european, majoritatea analiştilor se aşteaptă la măsuri de relaxare a politicii monetare. Referinţa anunţată de BNR pentru dolarul american a scăzut cu 1,2%, de la 4,09 lei la aproximativ 4,14 lei la finele lunii februarie.

„De văzut reacţia pieţei în şedintele de săptămâna asta şi masura în care paritatea va bate în retragere de la rezistenţa extremă de 4,11 lei, de care depinde scenariul actual de evoluţie“,  se arată într-un raport al Băncii Transilvania, semnat de Dan Rusu, analist financiar senior al băncii.

Dacă nu vedem o revenire spre suporturile 4,03-4,0 lei, vom fi nevoiţi să luăm în calcul o numerotare mai puţin favorabilă leului, care să prevadă eventual revenirea la maximele din finalul anului trecutî, se arată într-un raport al Băncii Transilvania, semnat de Dan Rusu, analist financiar senior al băncii.

Francul elveţian, care în prezent numără circa 62.000 de debitori, în scădere cu 13.000 faţă de luna ianuarie din 2015, s-a depreciat în primele două luni din 2016 cu 2% în faţa leului. În prima lună a anului 2015 moneda ţării cantoanelor s-a apreciat faţă de euro ca urmare a eliminării de către Banca Centrală Elveţiană a plafonului de 1,2 franci pentru un euro, ceea ce s-a reflectat şi pe piaţa valutară de la Bucureşti.­