Evoluţia stelară a minereului de fier trezeşte nelinişte

Autor: Bogdan Cojocaru 09.03.2016
În ultimele zile campionul absolut al burselor a fost minereul de fier, iar cauzele evoluţiei spectaculoase a acestei materii prime în plină eră a deprimării pe pieţe nu sunt încă pe deplin elucidate. Unele companii au câştigat masiv de pe urma creşterii.

Luni, cotaţiile minereului de fier au crescut pe pieţele internaţionale cu 19%, cel mai puternic avans de o zi din istoria recentă, iar marţi preţurile şi-au păstrat în mare parte câştigurile. În cinci şedinţe de tranzacţionare preţurile au urcat de la 40 de dolari tona la 60 de dolari tona.

Analistul Tom Price de la Morgan Stanley spune că evoluţia „pare cumva suprarealistă, chiar şi pentru cei mai optimişti de pe piaţă“, scrie ABC News.

„Douăzeci la sută înseamnă avans record, care în­seam­nă că ceva nu este normal“, a mai spus el. Opiniile observatorilor din industrie legate de cauzele creşterii variază. Un motiv ar fi unul de sezon, refacerea stocurilor fabri­cilor siderurgice din China şi îmbunătăţirea mar­jelor acestora. Guvernul de la Beijing a sugerat că va încerca să susţină creşterea economică, ceea ce ar stimula consumul de oţel. Consum mai mare ar însemna cerere mai mare şi preţuri mai mari.

„Piaţa minereului de fier şi a oţelului a căpiat. Investitorii se aşteaptă la mai multă relaxare monetară din partea Beijingului pentru stimularea cererii pentru oţel“, a ex­plicat pentru Bloomberg Zhao Chaoyue, ana­list la China Merchants Futures.

Circulă şi idei mai colorate, cum ar fi o săr­bătoare horticolă din provincia chineză Hebei.

Oţelăriile şi-ar accelera producţia pentru ca în timpul sărbătorii să stea închise mai multe luni în speranţa că astfel eveni­men­tul va beneficia de o atmosferă nepoluată. Fer­mierii vor avea oportunitatea să pro­mo­veze alimente curate şi proaspete sub un cer limpede.

Pentru unii, avansul preţurilor minereului de fier şi al cotaţiilor petrolului este un semn că piaţa materiilor prime îşi revine. Analistul de la UBS Daniel Morgan nu este prea entu­ziasmat.

„Ultimele două luni reflectă o revenire mi­nimă a cererii. Comentariile guvernului despre închiderea oţelăriilor pentru raţio­na­li­zarea capacităţii şi pentru reducerea poluării au indus o stare de optimism, ceea ce s-a vazut în preţuri, dar dacă planurile sunt puse în apli­care, cererea pentru minereu se va diminua“, a explicat Morgan.

O stare de optimism au şi marii produ­că­tori. Importurile Chinei s-au prăbuşit cu ex­cep­ţia celor din Australia, Brazilia şi Africa de Sud.

Iar incidentul tragic în care este implicată com­pania Samarco, deţinută de Vale şi de BHP Billiton – o catastrofă ecologică produsă în urma spargerii unor baraje cu reziduuri toxice în Brazilia -, va reduce livrările venite pe cale maritimă. Cei patru mari producători, Rio Tinto, BHP Billiton, Vale şi Fortescue, au recâştigat controlul şi cotele de piaţă şi au o abordare mai pragmatică şi mai comercială în ceea ce priveşte livrările noi, spune Price.   

Însă, având în vedere sezonalitatea din lumea minieră, ce urcă în cele din urmă va coborî. Analistul notează că în septembrie ar putea începe o perioadă de reduceri a producţiei şi stocurilor şi, desigur, a preţurilor.

Pesimişti sunt şi analiştii de la Goldman Sachs, care cred că revenirea preţurilor minereului nu va fi de durată, iar oferta va reîncepe să inunde piaţa.

Cât despre companiile care au de câştigat de pe urma a ceea ce se întâmplă pe piaţa minereului, acţiunile Vale au urcat cu 10% într-o zip e bursa din Brazilia. Pe bursa din New York, titlurile Cliffs Natural Resources au sărit cu 20%. Compania are datorii de 2,3 miliarde de dolari, iar preţurile mai mari micşorează povara. În urmă cu doar o lună, din cauza prăbuşirii acţiunilor, Cliffs Natural Resources părea ca şi falimentată, scrie CNBC.

Acţiunile transportatorului naval Eagle Bulk, unul dintre cei mai mari din SUA, au sărit în sus cu 340% în două zile. Compania are probleme mari cu creditorii.

Aceste salturi îi neliniştesc pe unii analişti. “Revenirea recentă a minereului de fier şi acţiunilor din industria minieră se vor dovedi amăgiri, deoarece au baze slabe şI nu reflectă perspectivele în deteriorare ale materiilor prime“, crede David Wang Had, analist la Morningstar.