Electrica nu a mai avut răbdare cu Ioan Roşca. Şeful de un miliard de euro a părăsit compania
Autor:
Roxana Petrescu
14.03.2016
Consiliul de administraţie al Electrica a decis înlocuirea din funcţie a lui Ioan Roşca, deşi la finalul lunii trecute compania anunţase că mandatul actualului director general al companiei urma să se încheie cel târziu în iunie 2016.
„Astăzi, 11 martie 2016, ca urmare a anunţului din data de 26 februarie 2016, consiliul de administraţie al Electrica l-a revocat pe domnul Ioan Roşca din poziţia de director general al Electrica. Totodată, consiliul de administraţie al numit-o pe doamna director financiar Iuliana Andronache director general interimar al Electrica, cu efect imediat, până în momentul în care un nou director general va fi numit şi va prelua funcţia“, a anunţat compania.