Acţiunile Albalact au îngheţat la 0,43 lei

Autor: Roxana Pricop 17.03.2016
Acţiunile Albalact (ALBZ), cel mai mare producător de lactate de pe piaţa locală, au stagnat în jurul valorii de 0,43 lei/uni­tate în ultima lună, investitorii fiind în aşteptare de noutăţi cu privire la intenţia de preluare de către grupul francez Lactalis, şi până în prezent, deşi bursa a avansat cu 6% în acest interval.

La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 282 milioane de lei. Faţă de începutul anului, acţiunile ALBZ au un avans de 27%.

Pe 27 ianuarie, înainte ca Albalact să anunţe că acţionarii săi majoritari - Raul Ciurtin, Lorena Ciurtin, Crisware Holding, Croniar Holding şi RC 2 (care deţin 70% din capital) - au semnat un acord de vânzare a pachetelor de acţiuni pe care le deţin către Lactalis, acţiunile ALBZ se tranzacţionau la o cotaţie 0,33 lei/unitate, pentru ca după anunţ cotaţia acţiunilor să crească cu 27% în următoarele două şedinţe. Însă din 29 ianuarie până în prezent, cotaţia acţiunilor nu a mai fost la fel de volatilă, ci a raportat un avans de 1%. Pe 24 februarie, Consiliul Concurenţei a anunţat că analizează tranzacţia prin care grupul francez Lactalis va prelua Albalact.

Producătorul de lactate Albalact a raportat pentru 2015 o cifra de afaceri de 452 milioane de lei, în creştere cu 7% faţă de 2014, într-un an în care TVA-ul la alimente a fost redus de la 24% la 9%, iar consumul a crescut cu aproape 9% la nivel general. Albalact a raportat un profit net de 14,8 milioane de lei, în uşoară scădere faţă de anul precedent.