Tavolara, insula din largul coastelor Sardiniei care găzduieşte cel mai mic ''regat'' din lume

Ziarul Financiar 21.03.2016

Acesta a fost un imigrant genovez, care a ajuns pe insulă în anul 1807, cu intenţia de a trăi aici împreună cu una dintre cele două soţii ale sale şi copiii lor, în încercarea de scăpa de pedeapsa care se aplica în cazul persoanelor bigame. La sosirea pe insula Tavolara, Giuseppe s-au autoproclamat "rege al insulei", susţinând că a primit acest titlu din partea regelui Sardiniei, Carlo Alberto, în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o în anul 1836.

De atunci şi până acum, în familia Bertoloni au crescut şapte generaţii. Reprezentanţii acestora au purtat cu toţii titlul de "rege al insulei Tavolara", deşi ei stăpâneau numai peste membrii propriilor lor familii. În momentul de faţă, aceştia se ocupă, printre altele, cu crescutul caprelor, pescuitul şi vânzarea de suveniruri. De asemenea, ei au în proprietate două dintre restaurantele de pe insulă.

Vedeţi AICI familia care conduce regatul