Într-un top al capitalelor din estul Europei, bucureştenii rămân cu cei mai puţini bani în mână după ce-şi plătesc chiria

Autor: Liviu Popescu 22.03.2016

Un bucureştean care a ales să închirieze un apartament de o cameră amplasat în centrul Capitalei plăteşte în medie 330 de euro/lună, adică 70% din salariul mediu net încasat de acesta.

Câştigul salarial mediu net se ridică la aproximativ 480 de euro, astfel că bucureşteanului îi mai rămâne o treime din salariu, adică 144 de euro, pentru a-i consuma după bunul plac. Cel mai probabil, o parte din bani se va duce în consum.

În astfel de condiţii, cum este mai avantajos să trăieşti în Capitală: într-un apartament achiziţionat prin finanţare bancară sau prin plata chiriei? „În momentul de faţă, mai indicat este să-ţi achiziţionezi o locuinţă prin finanţare bancară întrucât în Bu­cu­reşti ratele sunt mai mici decât chiriile. Este mult mai avan­tajos să plăteşti bani pentru un imobil. Şi în alte oraşe mari ale ţă­rii de altfel. Pe de altă parte, dacă legea dării în plată va trece în forma în care a trecut de Senat, putem asista la creşterea chi­ri­ilor şi probabil se va păstra paritatea de acum“, a explicat Liviu Andrei, şeful brokerului de credite Alliance Finance Broker.