DNA: Bombonica Prodana (fostă Dragnea), cercetată pentru abuz în serviciu

Autor: Andreea Traicu 24.03.2016

Fosta soţie a liderului PSD, Liviu Dragnea, a ajuns joi dimineaţa la sediul DNA unde i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia de abuz în serviciu.

Alături de Bombonica Prodana mai sunt cercetaţi Floarea Alesu, la data faptelor director general al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi Jenica Dumitru, şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios. Procurorii îi acuză pe cei doi de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar au mai fost puşi sub urmărire penală Claudiu Balaban şi Remus Boboc, amândoi şefi de servicii, la data comiterii faptelor, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.
“ În perioada iulie 2006 – 2013, inculpatele Alesu Floarea şi Dumitru Jenica, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au dispus în mod ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru un număr de patru angajaţi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman”, în condiţiile în care aceştia nu au prestat vreo activitate şi nu s-au prezentat la serviciu, precizează DNA într-un comunicat de presă.
Cei patru angajaţi ar fi încasat sume necuvenite în cuantum total de peste 150.000 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat şi bugetul local, mai transmit procurorii anticorupţie.

Pentru ca salariile celor patru persoane să fie justificate, Floarea Alesu şi Jenica Dumitru Jenica i-ar fi determinat pe doi dintre subordonaţii lor să falsifice documente.

“În perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, suspecta Prodana Bombonica, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins nici un demers de sancţionare a persoanelor respective”, se arată în comunicatul DNA.