Soldul creditelor de consum în lei, la maximul ultimilor şase ani

Autor: Liviu Popescu 28.03.2016
Soldul creditelor de consum în lei au ajuns în luna februarie la 31,6 miliarde de lei, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi lună din 2014, potrivit datelor BNR.

Astfel, creditele de nevoi personale în monedă românească au ajuns la cel mai ridicat sold din mai 2010 încoace.

Creşterea în termeni nominali într-un interval  de timp de 12 luni a fost de 3,8 miliarde de lei.

Spre comparaţie, în luna ianuarie din acest an, soldul creditelor în lei afişa 31,2 miliarde de lei.

Analiştii spun că pe lângă încrederea sporită a consumatorilor în economie şi dobânzile mici, şi parte­neriatele dintre bănci şi Fisc au contribuit la creşterea creditelor de consum în lei.

„S-a îmbunătăţit procesul prin această colaborare cu Fiscul, iar procesul de prelucrare al unui dosar de aprobare este simplificat. Riscul de fraudă s-a redus foarte mult“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

Dobânda medie a creditelor de consum în lei în sold era în februarie de 9%, în timp ce dobânda medie din noiembrie 2008, când a fost atins soldul maxim al împrumuturilor de nevoi personale în lei, respectiv 38 de miliarde de lei, era de 18%.

Bancherii ţintesc vânzarea de credite de nevoi personale în condiţiile în care acestea aduc cel mai repede câştiguri, în timp ce creditarea imobiliară este susţinută încă de programul guvernamental Prima casă.