Teheranul îl felicită pe Bashar al-Assad pentru recucerirea Palmirei

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 28.03.2016

"Hotărârea naţiunii, Guvernului şi armatei siriene de a elimina teroriştii şi grupările apostate din teritoriile pe care acestea le-au ocupat este un lucru cu care să te mândreşti", a declarat Ali Shamkhani, citat de agenţie.

"Guvernul iranian şi forţele armate vor continua să acorde toată susţinerea Siriei şi Axei Rezistenţei", a adăugat el.

Teheranul numeşte o alianţă regională antiisraeliană "axa rezistenţei" şi îi consideră pe extremiştii islamişti sunniţi "apostaţi".

Forţe guvernamentale siriene susţinute de atacuri aeriene ruse intensive i-au înfrânt duminică pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) la Palmira.

Armata siriană s-a felicitat pentru o "lovituă mortală" dată jihadiştilor, care au cucerit Palmira în mai şi au dinamitat monumente din oraşul antic.