SIF Transilvania publică identitatea acţionarilor care cer răscumpărări

Autori: Roxana Pricop , Dan Grigore Ivan 30.03.2016

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat directoratului SIF Transilvania (SIF3) să publice identitatea şi deţinerile detaliate ale acţionarilor ce fac parte din grupul cu o participaţie de 5% din capitalul SIF-ului şi care a înaintat o propunere de completare a ordinii de zi pentru adunarea generală a acţionarilor din 28 aprilie. De asemenea, ASF a cerut conducerii societăţii să adauge pe or­di­nea de zi cele zece puncte soliticitate de aceştia, printre care se numără răscumpărările de acţiuni şi alegerea de noi membri în consiliul de supraveghere în baza votului cumulativ.

Drept urmare, directoratul SIF3 a publicat ieri identitatea acţionarilor în convocatorul de AGA. Dintre aceştia cel mai mare deţinător este societatea Amycris Trans din Constanţa reprezentată de Nicolai Cociu, care deţine circa 3% din capitalul SIF3. De asemenea, SIF3 a completat ordinea de zi a adunării generale din 28 aprilie cu punctele cerute de grupul de acţionari.

Tot ieri, SIF Transilvania şi-a actualizat profitul net de repartizat calculat pe baza standardelor internaţionale de contabilitate (IFRS) de la 353 milioane de lei, rezultat publicat la începutul lunii martie, la 158,5 milioane de lei în raportarea de ieri. Dividendul propus rămâne acelaşi de 0,02653 lei/acţiune, în cuantum total de 57,9 milioane de lei. Anul 2015 este primul an în care SIF-urile raportează rezultatele pe IFRS, după ce aproape 20 de ani au raportat în baza standardelor româneşti. Între cele două standarde există diferenţe semnificative: deprecierea/aprecierea de active este contabilizată în contul de profit şi pierdere pe IFRS.

Acţiunile SIF3 au scăzut cu circa 2% în şedinţa de ieri până la o cotaţie de 0,265 lei/unitate. SIF-ul are o capitalizare bursieră de 570 milioane de lei la active nete totale de 855 mil. lei.