Comănescu vânează contracte în Rusia şi Iran ca să susţină GSP

Autor: Roxana Petrescu 31.03.2016
Gabriel Comănescu, om de afaceri constănţean, negociază contracte în Iran, Egipt sau Rusia pentru a pune platformele marine operate de Grup Servicii Petroliere (GSP) la treabă.

GSP, compania de foraj marin cea mai importantă din grupul Upetrom controlat de antreprenorul român, a fost afectată de scăderea barilului de petrol, care a dus la anularea sau amânarea multor proiecte de investiţii.

Aproape toate companiile axate pe furnizarea de echipamente şi servicii pentru industria petrolieră au fost lovite de evoluţia surprinzătoare a barilului de petrol, la nivel internaţional având loc mai multe fuziuni între firmele de profil pentru a putea trece cu bine de această perioadă. „Anul trecut am înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 240 de milioane de dolari (nivel consolidat pentru Grup Servicii Petroliere - n. red.) în scădere cu 40% faţă de anul 2014. Scăderea a fost cauzată de căderea preţului barilului de petrol pe piaţa internaţională, care a dus la blocarea sau suspendarea proiectelor de investiţii. Aceasta este situaţia generală pentru toţi contractorii şi operatorii din industria de petrol şi gaze“, a spus Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere.

Compania, specializată în forajul marin, are o flotă formată din opt platforme petroliere la care se adaugă nave utilizate în construcţiile offshore.

Pentru a-şi susţine însă businessul, Comănescu spune că este în căutare de noi contracte pentru platformele sale şi crede că în al doilea trimestru ar putea apărea şi primele rezultate ale negocierilor.