Megalomania producătorilor de oţel provoacă suferinţă
Se va discuta fără îndoială foarte mult în următoarele zile despre impactul adânc negativ al exporturilor de oţel ieftin din China, care au crescut puternic, la peste 112 milioane de tone anul trecut, echivalentul a aproximativ două treimi din producţia totală a Uniunii Europene.
Însă, în realitate operaţiunile britanice ale Tata au întâmpinat probleme încă de când un război al ofertelor a tentat compania cu sediul în Mumbai să plătească exorbitanta sumă de 6,2 miliarde de lire sterline (8,9 miliarde de dolari) pentru Corus Group în 2007, în creştere cu o treime faţă de oferta sa iniţială, finanţată în mare parte pe datorie.
La acea vreme, preşedintele companiei Ratan Tata a caracterizat preluarea drept un „moment definitoriu“ pentru companie. Aşa a fost, într-adevăr, însă în sens negativ.
Într-adevăr, criza financiară şi recesiunea prelungită din Europa nu au putut fi anticipate, iar compania a fost afectată puternic. Europa reprezintă peste jumătate din veniturile Tata, însă cererea din regiune nu a revenit la nivelurile de dinainte de criză. Totuşi, în pofida reducerilor de costuri şi disponibilizării a mii de oameni, Tata nu a fost capabilă să se redreseze.
Potrivit estimărilor Bloomberg, operaţiunile europene ale companiei au pierdut aproape 5 miliarde de dolari din 2010. Deprecierea activelor din Marea Britanie a totalizat peste două miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de dolari) în acea perioadă, potrivit Tata. Drept rezultat, datoria netă a Tata Steel se ridica la aproximativ 11,3 miliarde de dolari la sfârşitul lunii decembrie, sau de peste 10 ori Ebitda estimată pe 2016, potrivit datelor Bloomberg.
Având în vedere această povară, decizia de vânzare nu vine ca o surpriză. Dar compania şi-ar fi putut recunoaşte greşeala de a fi achiziţionat Corus mai devreme. Fără îndoială, un motiv important pentru care Tata a decis să încheie această tranzacţie a fost că rivala sa indiană Lakshmi Mittal încheiase preluarea de 38 miliarde de dolari a Arcelor în anul anterior.
Nici această tranzacţie nu a mers foarte bine. ArcelorMittal a fost la rândul său obligată să închidă oţelării europene şi şi-a redus valoarea operaţiunilor europene cu 4,3 miliarde de dolari în 2012. Uriaşa sa datorie a forţat compania să anunţe o emisiune de acţiuni de 3 miliarde de dolari în februarie.
Totuşi, megalomania din industria oţelului nu este un fenomen caracteristic indian, şi nici creşterea organică nu este neapărat mai bună. ThyssenKrupp a investit miliarde de euro într-o nouă oţelărie braziliană, însă a pierdut peste 8 miliarde de euro între 2011 şi 2013, iar producătorul german încă se resimte.
Aceste tranzacţii demonstrează că în timp ce preţurile oţelului la nivel mondial se mişcă în mod coordonat, condiţiile de pe pieţele locale rămân de o importanţă uriaşă. Când a cumpărat Corus, Tata nu s-a gândit suficient la cum ar putea electricitatea scumpă şi oscilaţiile lirei sterline afecta competitivitatea.
Deşi decizia de vânzare este evident una dificilă din perspectiva forţei de muncă britanice, există însă un aspect pozitiv pentru industrie. Potenţialii creatori de imperii s-ar putea gândi acum de două ori înainte de a se implica în tranzacţii insuficient analizate, distrugătoare de valoare.