Zeci de civili ucişi în atacuri aeriene la est de Damasc

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 01.04.2016

Atacurile au vizat localitatea Deir al-Asafir, la est de damasc, în Ghouta de Est, un bastion rebel, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie nonguvernamentală (ONG) cu sediul în Marea Britanie, relatează AP online.

Patru copii şi un membru al Apărării Civile se află printre victime, a precizat Observatorul, prezentând un bilanţ iniţial de cel puţin 23 de morţi.

Comitetele pentru Coordonare Locală, o grupare din cadrul opoziţiei, a anunţat un bilanţ de 17 morţi.

Apărarea Civilă, cunoscută în regiunile aflate sub controlul opoziţiei şi sub numele de "Căştile Albe", a confirmat că un voluntar, Mohammad Ghourani, a fost ucis.

Era neclar, imediat, cine a comis atacurile.

Guvernul susţine că Frontul al-Nusra, filiala Al-Qaida în Siria, operează la periferia de est a Damascului. Gruparea jihadistă şi rivala sa, guparea Statul Islamic (SI), sunt excluse de la armistiţiul care a intrat în vigoare în ţară în urmă cu o lună.

Însă opoziţia siriană acuză Guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad că vizează civili în pofida armistiţiului.

Coaliţia Naţională Siriană, o grupare de opoziţie, a denunţat un "masacru" la Deir al-Asafir, avertizând că acesta ameninţă să deraieze armistiţiul şi negocierile de pace care urmează să fie reluate la Geneva peste două săptămâni.

"Această crimă este ultima dintr-o serie de acţiuni care vizează să consacre încălcările actuale ale armistiţiului", a denunţat Coaliţia într-un comunicat.

Potrivit Observatorului, aproximativ 2.700 de familii trăiesc la Deir al-Asafir. Guvernul, care încearcă să asedieze localitatea de mai multe săptămâni, u a reacţionat imediat faţă de aceste acuzaţii.

Tot joi, Ministerul rus al Apărării a anunţat că experţi ruşi genişti au sosit în Siria pentru a începe deminarea la Palmira, un oraş antic recucerit duminică de trupele siriene, susţinute aerian de forţe ruse.

Un al doilea grup rus de genişti a plecat joi spre Siria, a adăugat ministerul. Era neclar imediat când vor ajunge ruşii la Palmira. Operaţiunile de deminare ar urma să dureze mai multe luni.

- SUA, "copleşite", atribuie atacurile regimului

Statele Unite sunt copleşite de atacurile aeriene ale Guvernului sirian soldate cu 30 de morţi - inclusiv copii - în acest bastion rebel-cheie de la est de Damasc, a anunţat joi Departamentul de Stat american, relatează AFP.

"Condamnăm în cei mai puternici termeni asemenea atacuri vizând civili", a declarat John Kirby, un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, citat într-un comunicat, în urma atacurilor sângeroase de la Deir al-Asafir.

Observatorul a anunţat că 33 de persoane au fost ucise în aceste atacuri.