Oţelul, o criză căreia Londra îi răspunde cu haos

Guvernul britanic a reacţionat până acum haotic la actuala criză a oţelului. În joc sunt zeci de mii de locuri de muncă, iar disponibilizările ar veni în vremuri când premierul David Cameron are nevoie de încrederea populaţiei pentru ca aceasta să nu voteze pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Când reprezentanţii sindicatelor s-au întâlnit cu conducerea Tata Steel la sediul grupului din India, Cameron era plecat, iar secretarul pentru afaceri era în drum spre Sydney pentru a prezenta virtuţile comerţului liber. Când compania şi-a anunţat planurile de a-şi vinde operaţiunile din Marea Britanie, în tabăra guvernamentală rămăseseră doar oficiali de rang secund. Guvernul încă nu are niciun plan, scrie The Guardian.

Este adevărat că industria oţelului nu este un mare fan al conservatorilor, cei aflaţi astăzi la guvernare, însă riscurile ca guvernul să trimită mesajul că nu îi pasă sunt foarte mari. Viitorii şomeri, veniţi nu doar din fabricile închise de Tata, ci şi de la operatori din întregul lanţ industrial, vor pune presiuni pe buget. Costurile sociale vor fi şi mai mari pentru comunităţile care pur şi simplu îşi vor pierde motivul de a exista.

Problemele industriei oţelului nu au fost inevitabile. Aceasta nu este o industrie bolnavă, pentru că pro­ductivitatea s-a dublat în ultimele două decenii. Problemele sunt oţelul ieftin, subvenţionat, importat din China care inundă pieţele şi chiar lipsa de reacţie a guvernului în a proteja industria de turbulenţele din exterior.

Producătorii americani şi cei europeni concurează nu cu avantajele comparative ale chinezilor, ci cu subvenţiile date de statul chinez. Ameninţarea este globală, însă industria britanică s-a dovedit mai vulnerabilă ca altele. Producţia mondială de oţel s-a redus cu 5% anul trecut, iar cea britanică cu aproape 40%. Ministrul de finanţe George Osborne a anunţat în 2009 un nou plan economic ambiţios, bazat pe pro­movarea producătorilor, pe creşterea investiţiilor şi pe o economie mai verde şi mai echilibrată la nivel regional. Această viziune se pare că a fost abandonată pe tăcute, iar singura strategie industrială a guvernului este să nu-i supere pe chinezi. Această politică nu i-a împiedicat pe chinezi să impună tarife de import asupra oţelului britanic. Iar guvernul a făcut mai mult rău producţiei cu emisii reduse de carbon eliminând sub­venţiile fără nicio discuţie. Investiţiile din industria prelucrătoare avansată vor avea de suferit cu siguranţă.

Acum Tata Steel a redus valoarea operaţiunilor britanice la „aproape zero“, potrivit Financial Time. Se pare că grupul încearcă de 18 luni să găsească un cumpărător, dar fără succes.