Profitul producătorului român de seminţe Agrosel a crescut anul trecut cu 50%

Ziarul Financiar 04.04.2016

"Ultimii doi ani au fost dificili din punct de vedere operaţional, ani în care, în pofida unor presiuni uriaşe pe organizaţie datorate profesionalizarii afacerii, am reuşit să ne creştem cota de piaţă în segmentul de seminte home gardening, am câştigat teren în segmentul de seminţe profesionale iar profitabilitatea şi productivitatea au crescut simţitor”, a declarat Levente Szell , directorul general al Agrosel, citat într-un comunicat de luni.

În ultimii trei ani, compania a investit peste un milion de euro în cercetare, dotări cu aparatură modernă şi implementarea de sisteme informatice integrate.

Anul trecut, veniturile s-au menţinut la nivelul din 2014, în condiţiile în care piaţa de home gardening este în scădere, existând fenomenul migraţiei din rural în urban şi de la folosirea de seminţe la folosirea de răsaduri, în special la flori. În acelaşi interval, compania a raportat o creştere de 12% a vânzărilor în segmentul de produse profesionale.

Conform estimărilor interne, Agrosel are o cotă de piaţă de 38% din piaţa de seminţe microambalate, destinată segmentului de home gardening.

Compania este o afacere de familie, înfiinţată înl 1998, fiind unul dintre cei mai importanţi producători şi amelioratori de seminţe de legume din sectorul privat din România. Agrosel are 80 de angajaţi şi platforme de prelucrarea şi cercetare în Câmpia Turzii.