Producătorul de brânzeturi Unilact şi-a bugetat o creştere de 20% în acest an

Autor: Roana Rotaru 07.04.2016
Unilact Transilvania, companie care deţine brandul de brânzeturi De la Ferma, a înre­gistrat anul trecut o creştere de 16% a cifrei de afaceri, la 14 milioane de lei (3,15 milioane de euro), şi mizează în acest an pe o ma­jo­rare de circa 20% a businessului. 
 
Profitul com­pa­niei s-a situat la 1,8 milioane de lei (peste 355.000 euro).
 
„Scăderea TVA-ului, lărgirea echipei de vân­zări, investiţiile realizate şi noile par­te­neriate de peste graniţe au avut un impact pozitiv în businessul companiei anul trecut“, a de­clarat Marius Bîcu, managing partner al Unilact, firmă care are o fermă în judeţul Alba şi vinde sub brandurile De la Ferma şi Pachet de Acasă.