Al-Qaida execută 15 soldaţi din Yemen care traversau o regiune controlată de aceasta

Autor: Raluca Manga 09.04.2016

Soldaţii au fost capturaţi de către militanţi în timp ce călătoreau din portul Aden spre provincia al-Mahra din estul Yemenului prin Ahwar, un oraş al provinciei Abyan, aflată sub controlul Al-Qaida.

Soldaţii au fost transportaţi într-o zonă îndepărtată şi ucişi de un pluton de execuţie, potrivit unor locuitori şi oficiali locali. Aceştia din urmă au spus că alţi 17 soldaţi au fost răniţi în incident, însă se presupune ei că sunt încă în viaţă.

Soldaţii îşi vizitaseră familiile în Aden şi se întorceau la baza militară din al-Mahra pentru a-şi primi salariile, au spus surse din cadrul securităţii. Ei nu purtau uniformă militară şi nu se deplasau cu vehicule militare.

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), filiala yemenită a reţelei teroriste Al-Qaida, s-a folosit de războiul din Yemen pentru a-şi extinde teritoriul pe care îl controlează, ocupând anul trecut Mukalla, capitala provinciei Hadramout, şi recrutând mai mulţi adepţi.