Brandul Hame intră în portofoliul grupului Orkla pe o piaţă a conservelor de pate în scădere

Autor: Mădălina Panaete 12.04.2016

Manuela Banu, directorul general al Orkla Foods România, producător de alimente precum pate, margarină, muştar sau aluaturi congelate, spune că societatea pe care o conduce a reuşit să-şi crească cota de piaţă pe segmentul conservelor de pate printr-o serie de măsuri, inclusiv prin lansarea de noi produse.

„Piaţa de pate este una în scădere, fiind afectată şi de programele sociale desfăşurate în cursul anului. Orkla Foods a reuşit în schimb să-şi crească cota de piaţă chiar în acest mediu foarte competitiv, cu mulţi jucători, prin lansări de produse noi (am extins gama de pate vegetal şi pe cea de ready meals), prin comunicare coerentă (Fainoşagul este un atribut unic mărcii Ardealul), dar şi prin execuţia in-store“, a explicat executivul, care conduce businessul grupului norvegian Orkla în România de aproximativ opt ani. Astfel, brandul Ardealul - principala marcă de pate din portofoliul Orkla Foods - a ajuns numărul doi din segmentul de pate de porc, cel mai mare în categorie.