MedLife discută preluarea lanţului de şapte clinici stomatologice DentEstet

Autor: Cristina Roşca 14.04.2016

MedLife, liderul pieţei locale de servicii medicale private, negociază preluarea clinicilor stomatologice DentEstet, potrivit surselor ZF.

Discuţiile sunt într-un stadiu avansat, potrivit aceloraşi surse. Până la închiderea ediţiei reprezentanţii celor două părţi nu au comentat informaţia.

Această achiziţie ar face parte dintr-un plan mai amplu al MedLife de a cum­păra în acest an mai mulţi jucători, ofi­cia­lii companiei anuntând că au pe listă achi­ziţia de companii cu o cifră de afa­ceri de peste 20 mil. euro până la fi­na­lul anu­lui. Doar în ultimul an MedLife a fă­cut deja o serie de preluări, precum Dia­med Center (un operator medical cu pre­zenţă în Bucureşti, Brăila, Tecuci şi Foc­şani), Stem Cells Bank (Timişoara) sau centrul de imagistică Prima Medical (Craiova).

Până acum MedLife nu a făcut nicio achiziţie pe segmentul stomato­lo­gic, segment de piaţă unde com­pa­nia deja este prezentă cu brandul Dentalife. Sub acest brand compania deţine o unitate în zona Unirii, unde deţine şi una dintre principalele sale clinici.

Grupul de clinici DentEstet - şase unităţi în Bucureşti şi una în Timişoara - a depăşit anul trecut cifra de afaceri de 5,5 milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. DentEstet este un business antreprenorial, controlat de Oana Taban şi Nicu Hagivreta, potrivit ultimelor date ale ZF.  Operatorul de servicii medicale MedLife a avut în 2014 afaceri de 80 mil. euro, fiind liderul pieţei de profil. Acţionarul majoritar al companiei este familia Marcu.