Platformele de tip marketplace vor ajunge la 40% din retailul online în 5 ani

Autor: Adrian Seceleanu 14.04.2016

Platformele globale online de tip marketplace, aşa cum sunt Amazon, eBay şi Alibaba, vor ajunge să deţină o pondere de 40% din re­tailul online în cinci ani de zile, conform unui stu­diu realizat de Ecom­merce Foun­da­tion şi Universi­ta­tea Nyenrode din Olan­da, la care au par­ti­cipat 243 de re­tai­leri şi 43 de consul­tanţi specializaţi în aceas­tă industrie din întreaga lume.

„Platformele de tip marketplace pot sti­mula semnificativ vân­zările lo­cale sau inter­na­ţionale ale retailerilor şi ale bran­durilor pen­tru că îi ajută să ajungă la un număr mai mare de clienţi“, a declarat Jorij Abraham, director de cercetare al Ecommerce Foundation.

Evoluţia pieţei româneşti de co­merţ electronic şi oportunităţile create de platformele de tip market­place repre­zintă temele conferinţei orga­ni­zate astăzi de eMag - cel mai mare ma­ga­zin on­line local, şi ZF. La eve­niment va fi prezent şi Aarif Nakho­oda, vice­pre­şe­dint­ele gru­pului Naspers - ac­ţio­narul majo­ri­tar al eMag, care a fost an­terior vice­pre­şedinte şi în cadrul com­paniei ame­ri­cane Amazon.

Pe piaţa locală cel mai mare marketplace este cel deţinut de eMAG, maga­zin online care atrage zil­nic peste o ju­mătate de milion de vizitatori unici pe pagina sa web.